X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

30 de tineri vor primi burse anuale

19 apr. 2019,, 12:00   Societate
2869 1

30 de tineri vor avea parte de burse anuale în valoare de 10 mii de lei fiecare în cadrul Programului „Burse pentru Viitorul Tău!”. În acest an, la concurs au participat 119 de studenţi, de la 17 instituţii de învăţămînt superior din ţară.

În rezultatul evaluării dosarelor depuse, Comisia de Experţi Independenţi nominalizată în cadrul programului, a selectat 30 de finalişti, care vor beneficia de burse anuale în valoare de 10 000 de lei fiecare.

Proiectul „Burse pentru Viitorul Tău!” reprezintă o continuare a programului „Burse Suplimentare pentru Tinerii din Familii Dezavantajate”, care a fost lansat în 2010 de către Centrul de Informaţii Universitare (CIU) şi a fost realizat pe parcursul a trei ediţii (pînă în anul 2012) cu sprijinul Fondului de Urgenţă/Fundaţiile pentru o Societate Deschisă. Începînd cu anul 2014, proiectul este implementat de către CIU, cu suportul financiar al BC „Moldova Agroindbank” SA, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării şi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.

Beneficiarii de burse pot candida pentru reînnoirea acesteia, în următorul an de studiu, cu condiţia demonstrării performanţelor academice şi a implicării în activităţi extracurriculare. Programul poate oferi susţinere pe o durată maximă de 3 ani de studiu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?