X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

30 000 dolari nedeclarați, găsiți în timpul unui control pe Aeroportul Chișinău

2 noi. 2022,, 14:59   Societate
2722 0

Polițiștii de frontieră în comun cu funcționarii vamali din Aeroportul Internațional Chișinău au contracarat două tentative de scoatere frauduloasă din țară a valutei și metalelor prețioase.

Potrivit Poliției de Frontieră, cazurile au fost înregistrate miercuri, 2 noiembrie, pe direcția plecare pasageri, în cadrul controlului de specialitate al bagajelor pasagerilor de la rutele cu destinație spre Nisa și Roma.

În primul caz este documentată pasagera de la cursa „Chișinău-Nisa”, fiind legitimată – cetățeancă a Ucrainei în vârstă de 51 de ani. Având în vedere că, în urma controlului de securitate al bagajelor de mână, au fost observate obiecte asemănătoare – bancnotelor, bagajul pasagerei a fost supus verificării fizice. Ca urmare, au fost depistate mijloace financiare în numerar, în sumă de 30 000 dolari americani, ce urmau a fi scoși ilegal din țară, din motivul nedeclarării acestora. ️Mijloacele financiare ce depășesc limita permisivă de 10000 EUR au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării.

Al doilea pasager documentat, la fel este cetățean al Ucrainei. Bărbatul în vârstă de 58 de ani a selectat coridorul verde „nimic de declarat”, însă pentru a exclude orice bănuială, persoana a fost redirecționată pe coridorul roșu.

Urmare a controlului fizic efectuat, de către echipa comună de control au fost depistate 5 lingouri de culoare aurie și 11 monede.


Din declarațiile pasagerului articolele nedeclarate sînt din metale prețioase.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?