Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

3,5 tone de echipament medical pentru R. Moldova din partea Qatarului

8 iun. 2021,, 14:32   Societate
2514 0

Autoritățile Statului Qatar au oferit Republicii Moldova o donație de echipament medical în greutate de 3,5 tone.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a recepționat astăzi, 8 iunie, o donație de echipament din partea Qatarului. Este cea de-a doua acțiune de ajutor umanitar pentru Republica Moldova, după ce în mai 2020, Qatarul a fost prima țară islamică care a oferit ajutor medical statului moldovean.

Echipamentul medical constă în dispozitive de respirație asistată, aparate de radiografie, mobile și fixe, aparate de ultrasonografie, etc.

Prezent la ceremonia de donare a echipamentului, Dumitru Socolan, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a remarcat că gestul generos al autorităților de la Doha vine să sublinieze prietenia dintre cele două popoare.

Ambasadorul Republicii Moldova la Doha, Victor Țvircun, a declarat că lotul de echipament medical oferit este rezultatul adresărilor conducerii statului moldovean către autoritățile de la Doha.


Autoritățile qatariene nu au făcut publică valoarea materială a echipamentului medical donat. Acestea au declarat că donația este un act de prietenie, iar el nu este contabilizat în bani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?