Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

25 de ani de la trecerea în neființă al lui Leonid Grigorașenco

13 ian. 2020,, 16:38   Societate
2674 1

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la trecerea în neființă a artistului plastic Leonid Grigoraşenco.

Născut la 21 octombrie 1924 în satul Birzula, reg. Odessa, Ucraina, a studiat la şcoala de arte pentru copii din Tiraspol, sub îndrumarea lui A. Foiniţkii (1933-37) şi o scurtă perioadă de timp la Şcoala de Arte din Chișinău (octombrie 1940 − mai, 1941).

Este un autodidact talentat, practicînd acuarela, iar lucrările sale impresionează prin măiestria tratării realiste a subiectelor, specifice şcolii academice a secolului al XIX-lea şi a principalelor criterii ale „realismului socialist”.

Tematica motivelor pictorului este consacrată unor aspecte caracteristice pentru ideologia sovietică oficială reflectată în ciclurile de stampe cu genericul „Pentru puterea Sovietelor”, „Este un asemenea partid”, „Luptători pentru puterea Sovietelor în Moldova” (toate-în 1967), unde domină declarativismul şi patosul revoluţionar. Aceleaşi particularităţi sînt prezente în seriile „Pe veci împreună”, „În secole şi generaţii împreună” (1974) şi în stampele de acuarelă „Chişinăul eliberat”, „Operaţia Iaşi-Chișinău” (1970), „Comuniştii înainte” (1972) şi „Internaţionaliştii”, 1978. Aspecte mai narative sînt tratate în ciclul, realizat în acuarelă consacrat temei din istoria medievală („Birul sîngelui”, 1958, 1959) şi în subiectele biblice, care apar în creaţia lui Grigoraşenco după 1990.

Ocupînd diverse funcţii de conducere în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici (1951-1958; 1961-1964, preşedinte) şi al Ministerului Culturii RSSM (1965-1991, redactor artistic), pictorul a fost un cenzor ideologic şi principalul comanditar la încheierea contractelor de creaţie cu pictorii.


Pentru meritele sale a fost decorat cu ordinele „Lenin” (1960), „Drapelul Roşu de Muncă”(1971), „Prietenia popoarelor”(1984) şi ales în calitate de membru corespondent al Academiei de Arte din URSS (1958). Expoziţii personale: Chișinău (1962, 1974, 1999, 2001, 2004), Moscova (1978), Kemerovo, Ulianovsk, Irkutsk, Nijnii Taghil (1972), Plovdiv (1974), Belgrad (1978), Ulan-Bator (1983). Lucrările pictorului se află în Colecţiile de Stat ale Moldovei, Rusiei şi Bulgariei.

Leonid Grigoraşenco s-a stins din viață la 13 ianuarie 1995 la Chișinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?