COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

23 de liceeni din Costeşti au ajuns de la liceu - în izolatorul CNA

23 de liceeni din Costeşti au ajuns de la liceu - în izolatorul CNA

Centrul Naţional Anticorupţie şi-a deschis uşa, pentru prima oară în acest an, pentru un grup de 23 de liceeni din satul Costeşti care s-au arătat interesaţi de activitatea CNA.

Prezent la eveniment, şeful interimar al Direcţiei generale prevenirea corupţiei din cadrul CNA, Ion Pruteanu le-a vorbit tinerilor despre atribuţiile de prevenire a corupţiei şi despre modul în care îşi desfăşoară activitatea subdiviziunile instituţiei.

În cadrul vizitei, liceenii au făcut o excursie prin sediul instituţiei, începînd cu unitatea de gardă - subdiviziunea responsabilă de recepţionarea informaţiilor, comunicate la Linia Naţională Anticorupţie 080055555. Ei au aflat despre importanţa denunţării actelor de corupţie, dar şi despre necesitatea implicării tinerei generaţii în promovarea unui mediu liber de corupţie.

Următoarea destinaţie a fost izolatorul de urmărire penală, acolo unde sînt deţinute persoane cercetate pentru comiterea actelor de corupţie. Tinerii au putut vedea condiţiile de detenţie din cadrul izolatorului CNA, prevăzut cu celule, camere de interogatoriu şi întrevedere, în conformitate cu standardele europene. Chiar dacă acestea sînt mult mai bune decît în alte izolatoare de detenţie provizorie, CNA le-a transmis tinerilor că libertatea este mai de preţ, iar izolatorul este locul care o îngrădeşte.


La final, liceenii au făcut poze cu mascaţii şi au testat echipamentul acestora. Tinerii au aflat cum pot deveni voluntari anticorupţie şi cum se pot implica în activităţile de prevenire a corupţiei, alături de ofiţerii CNA.

Prin aceste acțiuni, Centrul Anticorupție promovează în rîndurile tinerei generații intoleranța față de mită, creșterea gradului de responsabilitate civică și denunțarea actelor de corupție.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load