X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

2022 ar putea fi declarat Anul Recunoștinței față de veterani

22 dec. 2021,, 14:30   Societate
2504 1

Anul viitor ar putea fi declarat Anul Recunoștinței față de veteranii de război, participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.

În cadrul ședinței plenare de astăzi, 22 decembrie, membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media au aprobat, cu vot unanim, un proiect de hotărîre care prevede acest lucru, transmite Știri.md.

Potrivit unui comunicat, proiectul de hotărîre are scopul de a promova valorile, de a educa tînăra generație în spiritul eroic-patriotic, dar și de a oferi un omagiu de recunoștință a statului față de meritele veteranilor de război, care au luptat pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.

În acest sens, urmează să fie aprobat un plan național de acțiuni, care include activități social-culturale, educaționale, inclusiv întîlniri ale veteranilor de război cu elevii din instituțiile educaționale.

În anul 2022 se împlinesc 30 de ani de la izbucnirea conflictului armat pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.


Atunci, peste 300 de oameni și-au pierdut viața pe cîmpul de luptă, iar în jur de 370 de persoane au fost rănite și au rămas cu sechele.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?