Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

19 reguli pe care trebuie să le respecți atunci cînd intri în biserică

15 apr. 2017,, 14:02   Societate
4444 0

Un bun creştin trebuie să respecte mai multe reguli de bun-simţ atunci cînd calcă într-o biserică şi să intre cu sufletul deschis în Casa Domnului. Pornind de la o vestimentaţie adecvată, decentă, şi pînă la gesturile şi discuţiile dintr-un lăcaş de cult, toate fac parte dintr-un cod al bunelor maniere.

Iată care sînt cele 19 reguli care trebuie respectate de bunii creştini:

1. Să fii împăcat cu toţi, inainte de a pleca de acasă.

2. Să vii cît mai devreme la biserică, înainte de începerea Sfintei Liturghii.

3. Să te închini cu evlavie la sfintele icoane.


4. Să nu săruţi sfinţii din icoane pe faţă.

5. Femeile şi fetele să fie îmbrăcate în rochii sau fuste lungi necrăpate – nu cu pantaloni ca bărbaţii – să fie acoperite cu basma pe cap.

6. Să aduci un mic dar la Sfîntul Altar, prescuri, lumânări, tămâie, pomelnic pentru toţi ai casei.

7. Să te aşezi la locul tău – bărbaţii în dreapta şi femeile în stânga.

8. Să nu vorbeşti în timpul slujbei.

9. Nu ai voie să te mai închini la icoane, nici să mai aduci daruri la Sfântul Altar, după începerea Sfintei Liturghii, pentru a nu tulbura slujba, pe care să o asculţi cu evlavie.

10. Să faci semnul Sfintei Cruci corect, nu în batjocură, fluturând mâna de mai multe ori, fără să ştii nici tu ce voieşti să faci.

11. Cei care se împărtăşesc, după ce se cîntă la strană „Unul Sfînt, Unul Domn Iisus Hristos..." se închină la icoane, apoi îşi cer iertate celor din jur, aprind o lumânare şi se apropie de Sfântul Altar.

12. Cînd preotul iese cu Sfîntul Potir, te aşezi în genunchi şi zici rugăciunea: „Cred Doamne şi mărturisesc..." şi celelalte ce urmează, apoi te ridici şi treci în faţa Sfântului Potir pentru a primi Sfintele Taine.

13. Te întorci prin partea stângă, iei sfânta anafură şi puţin vin.

14. Mergi la locul tău şi citeşti rugăciunile de mulţumire.

15. În ziua în care te-ai împărătşit, nu ai voie să mai săruţi icoane ori şi să arunci ceva jos din gură.

16. După terminarea slujbei mergi acasă, faci 3 închinăciuni şi zici rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat...".

17. Să povesteşti la cei de acasă care nu au mers la Sfânta Biserică, tot ce ai auzit din Apostol, Evanghelie şi predica spusă de preot.

18. Să serveşti masa, apoi să te odihneşti avînd în minte sfînta rugăciune şi păstrînd în suflet bucuria Liturghiei.

19. În timpul slujbei nu te abate cu mintea la nimic pămîntesc, "pentru ca măcar două ceasuri din săptămînă să trăieşti şi tu în adevărată reculegere şi rugăciune. De aceea nu este deloc potrivit să intri cu telefonul mobil deschis în Sfînta Biserică."

Dumnezeu nu este impresionat de cum arătăm în exterior (haine, machiaj, ruj etc.) ci de cum arătăm în interior, de adoraţia noastră pentru lucrările Lui şi de pioşenia noastră.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?