X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

O legendă a artelor marţiale, a murit din cauza complicaţiilor asociate COVID-19

20 aug. 2021,, 21:30   Showbiz
2957 0

Actorul japonez Sonny Chiba, expert în arte marţiale cu roluri în filme americane precum "Kill Bill" şi "The Fast and the Furious: Tokyo Drift", a murit în urma complicaţiilor asociate COVID-19, la vîrsta de 82 de ani, a anunţat joi agentul său, relatează AFP şi Reuters.

"Sonny a murit ieri de COVID-19... A fost un prieten extraordinar şi un client formidabil. Un om atît de umil, atent şi prietenos", a declarat Timothy Beal pentru AFP.

Shinichi Chiba, pe numele său real Sadaho Maeda, s-a născut în 1939 în Fukuoka, în sud-vestul Japoniei. El s-a dedicat unui număr mare de arte marţiale în anii '60, devenind în special expert în karate, disciplina sa preferată.

Această disciplină i-a permis să devină un actor foarte prolific în filmele şi serialele japoneze, cu aproximativ 125 de roluri pentru faimoasele studiouri Toei, care l-au recrutat în timpul unui concurs de noi talente.

În urma succesului mondial al lui Bruce Lee, Sonny Chiba s-a remarcat în afara Japoniei cu un personaj ultra-violent în trilogia "The Street Fighter".

Rolul său l-a impresionat pe regizorul Quentin Tarantino care i-a cerut lui Sonny Chiba să joace în filmul "Kill Bill" personajul Hattori Hanzo, un samurai devenit bucătar care făureşte o sabie pentru a o ajuta pe Uma Thurman să se răzbune.

În 2006, actorul japonez a primit un rol în "Fast and Furious: Tokyo Drift", regizat de Justin Lin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?