Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Interpretă infectată cu coronavirus: „Am fost pe altă planetă”

1 sep. 2020,, 14:00   Showbiz
2680 0

Interpreta Tatiana Spînu a fost diagnosticată acum două săptămîni cu Covid – 19. Într-o postare pe Facebook, cîntăreața le-a povestit prietenilor săi virtuali despre experiența trăită. Deși a făcut o formă ușoară și s-a tratat acasă, Tatiana a mărturisit că s-a simțit de parcă „a fost pe altă planetă”.

„La început nu înțelegeam ce se întîmplă cu mine. Parca am răcit, dar parcă nu. Parcă mă dor mușchii de la sală, dar parcă e altfel de durere, dar simțeam fiecare mușchișor în corpul meu de parcă era ceva străin și mă deranja. Parcă mă durea capul, dar parcă nu. Am înțeles că ceva nu este bine atunci cînd m-am parfumat, dar eu nu aveam miros. Am început să miros acel căpăcel și acea sticluță, dar degeaba”, a spus Tatiana Spînu.

Atunci, interpreta a decis să își facă un test la coronavirus, care a ieșit pozitiv. Cîntăreața a mai mărturisit că i-a fost extrem de frică pentru părinții săi, cu care intrase în contact în zilele în care i-a fost rău.

„Am ales să mă tratez acasă. După prima zi de tratament am început să mă simt mai ok, puteam dormi și mînca mai bine. Zilele treceau greu, iar de la dormitor pînă la bucătărie mă odihneam de 2 ori. Oboseala nu a amînat-o nimeni. Cel puțin pînă la a 10-a zi de la primul simptom. Acum, după ce am trecut prin acest virus, pot să spun că m-am simțit de parcă am fost pe “alta planeta”, și nu doresc nici la dușmanul meu prin ceea ce am trecut eu”, a spus Tatiana Spînu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?