Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Igor Stribițchi despre viața după „Akord”

6 apr. 2023,, 17:00   Showbiz
15002 1

Igor Stribițchi, fostul membru al trupei „Akord” s-a reprofilat. Acum s-a mutat în România unde activează în imobiliare, dar continuă să-și bucure admiratorii și cu noi cîntece.

El susține că nu i-a fost ușor să o ia de la zero într-un domeniu necunoscut pentru el, însă a reușit, transmite Știri.md cu referire la unica.md.

„Trebuie să recunosc că un pic am deviat de la muzică, dar muzica oricum rămîne pasiunea mea și nu am să renunț la ea și chiar o să încerc să mai scot piese, să colaborez, să ies în scenă. Nu m-am lăsat de muzică dintr-un motiv special, cumva viața m-a dus la chestia asta. Cu pandemia asta, trebuia să fac ceva, nu aveam cum să stau pentru că muzica era la pămînt, și mai ales că m-am mutat în România și aici nu prea aveam lume, nu mă știa nimeni. Trebuia de luat cumva totul de la zero.

La mine prin anul 2018-2019 viața s-a schimbat la 180 de grade și profesional și personal. Multă lume cunoaște că sînt la a doua căsnicie. Faza cu trupa tot de la sine a venit nu a fost ceva special. Nu a fost ușor să o iau de la zero, evident, într-o altă țară. O țară mare și trebuie să muncești practic dublu ca să reușești, dar nu este imposibil”, a spus ex-membrul trupei „Akord”.

Chiar dacă a ales un alt domeniu, Igor Stribițchi susține că de muzică oricum nu se lasă.


„M-am implicat în sfera imobiliară și un pic m-am retras din muzică. O sferă nouă pentru mine și mă simțeam ca un elev de clasa I. Nu aveam cunoștințe, eu niciodată nu am făcut vînzări. Și mi s-a spus că trebuie să aleg - ori muzica ori imobiliarele, pentru că nu o să reușesc. Pînă la urmă este o sferă în care mă regăsesc, totul se învață. Am învățat, am avut training-uri, dar cea mai bună școală e practica. Acuma încerc să-mi repartizez timpul ca să reușesc și cu muzica și cu imobiliarele”, a spus el.

Igor Stribițchi a fost membru al trupei Akord încă de la lansarea proiectului muzical, din 2006, pînă în 2019.

3
3
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?