Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Două piese au fost descalificate din concursul Eurovision, etapa națională

23 ian. 2023,, 22:00   Showbiz
2817 0

Două piese au fost descalificate din concursul Eurovision 2023, etapa națională. Este vorba de piesa „Squeeze Paradise” a trupei „NÖRDIKA” și duetul Massimo Sinceri și DA-MUSE.

Potrivit unui comunicat emis de TRM, piesa „Squeeze Paradise” a fost descalificată din concurs pentru că ar încălca prevederea din Regulament conform căreia piesele înregistrate în concurs nu trebuie să fie publicate înainte de 1 septembrie 2022, iar duetul Massimo Sinceri și DA-MUSE pentru că au încălcat coraportul de 50% al contribuției soliștilor cetățeni ai altor state.

Astfel, potrivit sursei citate, trupa „NÖRDIKA” va evolua în cadrul audițiilor live din 28 ianuarie 2023 doar cu cealaltă piesă cu care s-au înregistrat - „Damn and down”.

Amintim că în cadrul Selecției Naționale Eurovision Song Contest 2023 au fost înregistrate 60 de dosare, dintre care au fost selectate 33 de piese. După descalificarea celor două piese, în etapa audițiilor live urmează a fi audiate 31 de piese.

Piesele înscrise în Concurs pot fi audiate online, pe site-ul www.eurovision.md.


Menționăm că etapa Audițiilor Live va fi organizată pe data de 28 ianuarie, la ora 14:00 în studioul mare al Televiziunii Publice. Audițiile vor fi transmise în direct la postul de televiziune Moldova 2 și pe site-ul acestuia, precum și pe www.eurovision.md.

La fel, pe 28 ianuarie, la ora 19:30, la postul de televiziune Moldova 1 va avea loc o ediție specială despre audițiile live cu participarea specialiștilor din domeniu și a membrilor juriului. În cadrul acestei ediții va fi anunțată lista finaliștilor. În conformitate cu prevederile Regulamentului, primii zece concurenți, care vor acumula cel mai mare punctaj în audițiile live, vor concura în Finala Națională.

În acest an, cea de-a 67-a ediție a Eurovision se va desfășura în Liverpool, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

0
0
1
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?