Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Coregraful Radu Poclitaru își sărbătorește cea de-a 50-a aniversare

22 mar. 2022,, 20:00   Showbiz
4088 0

Coregraful Radu Poclitaru, maestru de balet, regizor, Artist al Poporului din Republica Moldova, își sărbătorește astăzi cea de-a 50-a aniversare, informează Noi.md cu referire la moldpres.md.

S-a născut în 1972 la Chişinău, în familia soliştilor Teatrului de Operă şi Balet de la Chişinău (în prezent Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”) Ludmila Nedremski şi Vitalie Poclitaru şi se poate spune că a crescut în culisele teatrului. A început să se ocupe de balet la vîrsta de patru ani, la Studioul de Balet de la Palatul Republican al Pionierilor. A studiat la Liceul Academic de Coregrafie din Moscova (1983-1984), la Şcoala de Balet de la Odesa (1984), la Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga” de la Chişinău (1985).

Pe parcursul anilor 1986-1991 îşi continuă studiile la Şcoala de Balet din oraşul Perm (Rusia), în clasa profesorului A. Saharov, specialitatea Artist de balet. În 1991, după absolvirea facultăţii, devine artist al Teatrului Naţional Academic al Republicii Belarus. Începînd cu anul 1994 şi pînă în 1999, studiază la Academia Muzicală de Stat din Republica Belarus, Facultatea Coregrafie, continuînd să lucreze în paralel, pînă în 2001, la Teatrul Naţional Academic al Republicii Belarus. După absolvire, Radu Poclitaru începe să pună în scenă propriile coregrafii.

În 2001 revine în Republica Moldova şi pe parcursul unui an ocupă postul de coregraf-şef la Teatrul Naţional de Operă şi Balet de la Chişinău (2001-2002), timp în care pune în scenă spectacolul „Carmen”, pe motivele operei cu acelaşi nume de Georges Bizet. Însă colaborările sale cu Opera Naţională, continuă şi după 2002. Astfel, în 2003, montează aici „Valsul” lui Ravel, iar în 2005, în colaborare cu Petru Vutcărău, monoopera „Ateh, sau revelaţiile prinţesei Khazare” de Ghenadie Ciobanu. Împreună cu regizorul englez Declan Donnellan, în 2003, pune în scena Teatrului Bolşoi din Moscova baletul „Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev. Tot aici montează „Salonul nr. 6” de Arvo Pärt (2004) şi „Hamlet”, pe muzica lui Dmitri Şostakovici (2015).

În anul 2005 a fost invitat la Riga pentru a face coregrafia baletului „Cenuşăreasa” la Teatrul Naţional din Letonia. A fost distins cu Premiul I la Concursul Internaţional al Coreograf lor „Serj Lifari”, Ucraina (1999); Premiul I la Concursul Internaţional al Artiştilor de Balet şi Coreografilor la Varna, Bulgaria (2000); Premiul Ucrainei în Domeniul Artei teatrale, „Pectoral de Kiev”, Ucraina (2006), pentru spectacolul „Carmen TV”; Premiul I la Concursul Internaţional al Artiştilor de Balet şi Coreografilor din Varna, Bulgaria (2008) ş.a. În 2016 i-a fost decernat Premiul Naţional al Ucrainei „Taras Şevcenko”, pentru realizări deosebite în domeniul culturii. De asemenea, în 2016 i se conferă titlul de Artist al Poporului din Republica Moldova, iar în 2017 – titlul de Om de Cultură Emerit al Ucrainei. Tot în Ucraina i s-a conferit titlul Omul Anului 2017.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?