X 
Transnistria stiri: 1881

"A fost otrăvită": Familia Cuciuc a oferit noi detalii despre moartea fiicei sale, Andreea

31 oct. 13:15   Showbiz
9243 0

Părinții Andreei Cuciuc insistă pe ideea că fiica lor ar fi fost otrăvită cu droguri și dezvăluie detalii șocante despre modul în care ar fi fost tratată tînăra în ultimele momente ale vieții sale. Mai mult, Igor și Diana Cuciuc dau de înțeles că implicat ar fi „nepotul unui instrumentist din Chișinău”.

„Cînd a fost rugat de iubita lui, Alexandra, prietena fiicei noastre, să-i aducă apă, să-i dea fetei să bea sau măcar s-o stropească pe față, el a refuzat, a aprins o țigară și a zis: Lăsați-o, își va reveni, e în comă alcoolică”, povestește mama Andreei în cadrul unui interviu pentru LIFE MD DOCUMENTARY.

„Pe lîngă cele 12 persoane de la masă, am înțeles că prietena Andreei, cea mai bună prietenă, a făcut invitație și prietenului ei ca să sărbătorească și el împreună cu ei sărbătoarea Balul Bobocilor în acel local”, spun părinții Andreei Cuciuc, care au declarat că în momentul în care fiica lor s-a simțit rău, acesta a reacționat straniu. „Alexandra, prietena Andreei, l-a rugat pe iubitul ei să-i aducă apă, să-i dea fetei să bea sau măcar s-o stropească pe față. El a refuzat și, din spusele colegilor, i-a răspuns: Ce, eu să-ți aduc apă? Văd că tu ai grijă de prietena ta, nu de mine. A aprins o țigară și a rămas indiferent”, povestește mama, transmite Unimedia.


„Apoi, o colegă de-a Andreei a spus căindividul ar fi zis: Lăsați-o, o să-și revină, e în comă alcoolică.

Să spui așa ceva și, mai grav, să-i arunci scrum de țigară peste față unei fete care stă întinsă pe jos… asta nu e omenește”, spune femeia printre lacrimi. „Colegii ei mi-au povestit că el era într-o stare de euforie, în timp ce toți ceilalți erau stresați, plîngeau și încercau s-o ajute pe Andreea.

Andreea n-a avut niciodată probleme de sănătate. A făcut sport, dansa mereu, era plină de energie. Singura intervenție medicală pe care a avut-o a fost una minoră - i s-a pus o umbreluță pe inimă pentru un defect septal ventricular. Medicii ne-au spus că totul era în regulă”, spun părinții.

„Chiar și la sărbători, dacă gusta un gît de vin sau de șampanie, nu i s-a făcut niciodată rău”, a adăugat mama. „De asta am știut din prima că nu e vorba de alcool.”

„Eu cît timp am stat acolo și-mi aduc aminte că am ajuns atît de repede, îmi pun întrebarea și în ziua de azi la care nu am răspuns. „Tatăl iubitului prietenei Andreei deja era pe loc. Adică îmi pun întrebarea de unde, cînd și cum a ajuns atît de repede că el era înaintea mea pe acea adresă și la acest local. Eu am simțit din prima”, spune Diana Cuciuc, care a povestit un episod straniu, petrecut cu un an înainte.

„Andreea fusese invitată la ziua de naștere a acestui individ - iubitul prietenei ei, Alexandra. Mi-a telefonat pe la 21:30 seara, speriată cum n-am auzit-o niciodată. Mi-a zis doar: Mama, te rog, vino și ia-ne pe mine și pe Alexandra. Nu pot vorbi la telefon. Cînd am ajuns, le-am găsit ascunse după un copac, plîngînd. A fost foarte greu s-o fac să-mi spună ce s-a întîmplat.

În cele din urmă, Andreea mi-a zis: Mama, ne-am retras de la masă pentru că iubitul prietenei mele ne-a propus să luăm droguri. Atunci i-am spus clar: Dacă în cercul acela se consumă droguri, tu nu mai ai ce căuta acolo. Și ea mi-a promis că nu se va mai apropia de astfel de oameni”, a dezvăluit mama Andreei.

„Eu cred că Andreea a fost otrăvită de persoana care era la masă, care avea droguri, ca să o atragă și în gașcă, cum se face în ziua de azi. Da, dar mai mult cred că este din invidie. Am vrut să urmărim video și cînd ne-am dus nu era tot video și polițistul mi-a spus așa: „Domnule Cuciuc, duceți-vă și înmormîntați copilul și după asta o să veniți să priviți imaginile de la local că noi sîntem polițiști și aveți toată încrederea în noi, că avem și noi copii.

Cînd am venit să vedem prima dată video, ne-am uitat și din camera 2, cea de la masa unde stăteau cele 12 persoane. Ne am uitat că video este tăiat, nu este o secvență. Nu era video integral din camera 2 și am întrebat unde este, cum așa a dispătut anume bucata ceea?! Apoi peste vreo 2,3 săptămîni ne-au chemat și deja ne-au arătat video integral. Deci și sînt multe semne de întrebare. E un semn că se putea deci ascunde un adevăr”, a declarat Igor Cuciuc.

„Din video se vede cînd toți se ridicau de la masă, doar prietena Andreei tot timpul rămîne singură la masă. Deci acest lucru care este suspect.

Ulterior, am fost telefonată de un coleg din Colegiu, nu vreau să zic că m-a rugat foarte mult să nu dau nume, să fie anonim și mi-a zis că prietenul prietenei Andreei se apropia la mese, unde erau colegii Andreei și le-a propus să cumpere drog. Mi-a spus și denumirea, dar cred că nu e cazul. Pot să vă zic numai ceea ce am reținut eu: Mefedronă.

Acest tînăr este nepotul unui instrumentist de la noi din Chișinău. Eu nu pot să uit și n-am să uit niciodată cum poți, ce inimă, ce suflet ai în tine să joci rolul atît de bine și să te dai atît de bine pe lîngă părinții îndurerați, care nu știu… cum să vă zic... Ce avem noi în sufletul nostru? Eram telefonați aproape fiecare zi de către bunelul individului. Iarăși, eu aveam întrebări fără răspuns. Cu ce ocazie, de unde și pînă unde ne telefonează, ne scrie mesaje și atît de tare îl durea sufletul după copilul meu?”, se întreabă părinții Andreei Cuciuc.

Deocamdată, părinții Andreei, Igor și Diana Cuciuc nu au anunțat numele persoanei care ar fi fost implicată în cazul morții fiicei sale.

Fiica interpretului Igor Cuciuc, Andreea, s-a stins din viață, pe data de 15 noiembrie 2024. Conform informațiilor publicate pe rețele de colegii fetei, aceaștia sarbătoreau Balul Bobocilor într-un local din capitală.

0
1
1
11
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

De ce autoritățile din Moldova închid Casa Rusă din Chișinău?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий