Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

A cucerit inimile a sute de mii de adolescente și și-a clădit o carieră de succes muncind (FOTO)

20 apr. 2019,, 12:47   Showbiz
8058 0

În cadrul rubricii de astăzi vă invit să cunoașteți istoria de succes a unui tînăr plin de carismă și talent.

Dima Trofim, este un artist tînăr care, la ai săi 30 de ani, a reușit să se filmeze în două seriale, să facă parte din cea mai iubită trupă a adolescenților, să se lanseze mai apoi cu succes în cariera solo și să deschidă un restaurant.

S-a născut la Chișinău și a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

În 2008 participă la prima ediție a emisiunii-concurs ”Fabrica de staruri”. Un show tv unic din țara noastră care a dat naștere multor vedete, precum Irina Rimes, Stela Boțan și alții.


În cadrul concursului, Dima a ajuns în finală și a reușit să rămînă în inima admiratorilor show-ului.

De la ”Fabrica de staruri” totul a pornit.

După succesul de la show-ul TV de la noi, merge la un casting în România, care îl ajută să fie descoperit nu doar din punctul de vedere al unui artist talentat, dar și din cel al unui actor bun.

Serialul ”Pariu cu viața”, cucerește publicul atît din România, cît și de la noi. Iar succesul înregistrat în timpul difuzării serialului a fost urmat de formarea trupei ”Lala Band” care a adunat săli cu sute de spectatori, iar Dima, la fel ca și colegii săi de trupă, a devenit peste noapte un adevărat idol al adolescenților.

În prezent Dima, este un artist solo, care mai are și afaceri. Acesta, împreună cu un prieten, a reușit să deschidă în București un restaurant de sushi care se bucură de succes.

Însă acesta recunoaște că marea sa pasiune rămîne a fi muzica.

”Îmi place muzica, îmi place să cînt”, spune Dima.

În primul său videoclip solo, ”Cerșesc iubirea”, artistul s-a filmat alături de una dintre cele mai frumoase și apreciate prezentatoare TV din România, Iulia Vîntur.

După melodia ”Cerșește iubirea” au urmat „Stai cu mine”, „Cireș de mai” și ”Urzici”.

Recunoaște că în muzică este foarte greu să obții succesul, dar nu este imposibil.

”Lumea artistică este una foarte frumoasă, însa ca să ajungi și să te menții sus, e nevoie de multă, multă muncă. Și, în plus, tot ce faci, trebuie să faci cu drag!

Anul trecut a fost unul greu pentru Dima Trofim, iar asta pentru că în timp ce se afla în Madagascar, pentru filmările la reality-showul „Ultimul trib” de la Antena 1, a aflat că sora sa a pierdut lupta cu cancerul. Solistul plecase în această competiţie ca să lupte pentru premiul cel mare de 100.000 de euro pentru a-şi ajuta sora, însă pe cînd era acolo, a aflat vestea proastă.

După cum mărturisește chiar el, această pierdere a fost una foarte mare.

”Sora mea mai mare a fost ca și mama mea. Eu sînt aşa datorită ei. Ea m-a educat, m-a făcut cine sînt şi datorită ei am absolut tot ce am. Îi simt prezenţa întotdeauna“, a declarat artistul în cadrul unui interviu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?