Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Moldovean distins cu premiul I la Concursul Internațional de Acordeon de la Moscova

31 dec. 2020,, 18:45   Showbiz
16540 1

Acordeonistul Radu Ratoi a fost distins cu Premiul I în cadrul ediției a VII-a a Concursului Internațional pentru acordeoniști de la Moscova. Competiția, desfășurată în perioada 15-20 decembrie 2020, a reunit 31 de participanți din peste 10 țări și a oferit atît premii bănești cît și premii speciale.

Acordeonistul s-a remarcat în cadrul concursului pentru interpretarea următoarelor lucrări: Preludiul și fuga în si minor de Johann Sebastian Bach, „Tablouri dintr-o expoziție de Modest Mussorgski, „Power” de Sampo Haapamäki și Fantezia de concert pe teme spaniole de Franz Liszt, într-un aranjament propriu. Ca parte a premiului obținut, Radu Ratoi va fi invitat să concerteze în Sala Mare a Academiei de Muzică „Gnessin” din Moscova în decursul anului viitor, scrie romania-muzical.ro.

Muzicianul originar din Moldova, în vîrstă de 22 de ani, a obținut de-a lungul timpului numeroase distincții la concursuri naționale și internaționale, dintre care amintim Premiul I la „Trophy Mondiale” în 2017 și Premiul I la Concursul Internațional de la Castelfidardo. În 2018 a fost distins, de asemenea, cu Diploma de excelență de către președintele Republicii Moldova. Radu Ratoi studiază în prezent la Academia Regală de Muzică din Copenhaga, sub îndrumarea lui Geir Draugsvoll.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?