Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Savanții: imitația foamei ajută la controlul diabetului zaharat

7 dec. 2023,, 01:30   Sănătate
1814 1

Dieta cu reducerea numărului de calorii, constînd din alimente cu conținut scăzut de carbohidrați, dar și din produse cu conținut scăzut de proteine, care sînt însă bogate în grăsimi, "repornește" organismul și activează în celulele pancreasului mecanismul de regenerare, transmite bbc.com

Potrivit părerii medicilor, descoperirea i-ar putea ajuta în lupta contra diabetului zaharat.

Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din California de Sud, publicat în revista Cell, este bazat pe experimentele pe șoareci. Animalele au fost ținute o perioadă de timp flămînde, ca apoi să revină la un regim alimentar normal.

Dieta a fost testată și pe oameni, timp de cinci zile subiecții supuși experimentului au mîncat numai alimente cu conținut scăzut de carbohidrați, dar și cu conținut scăzut de proteine, bogate însă în grăsimi, iar apoi timp de 25 de zile li s-a permis să mănînce tot ce doreau. Potrivit cercetătorilor, un astfel de regim trebuia să simuleze perioadele de foame.

După cum au observat oamenii de știință în timpul foamei în celulele pancreatice ale șoarecilor se activa un mecanism special de regenerare. Un proces similar se produce și în celulele stem, iar medicii deja de mult timp explică acest lucru prin capacitatea organelor umane de a se regenera parțial.


Pînă în prezent însă nu era cunoscut modul de declanșare a acestui mecanism și nimănui nu i-a venit în minte să asocieze activarea acestuia cu înfometarea.

"Am ajuns la concluzia că în cazul în care șoarecii sînt aduși într-o stare de stres extrem prin înfometare, iar apoi sînt hrăniți, aceștia revenind la starea normală, în celulele pancreasului începe să funcționeze un oarecare mecanism de reprogramare a celulelor, care restabilește părțile nefuncționale ale organelor", comentează studiul unul dintre autori, doctorul în științe, Valter Longo.

8
0
2
4
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?