Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

În Tadjikistan "nu mai există coronavirus"

27 ian. 2021,, 01:00   Sănătate
11122 0

Emomali Rakhmon, președintele statului asiatic, a anunțat marți că pandemia de coronavirus s-a încheiat în Tadjikistan, însă i-a sfătuit pe cetățeni să rămână vigilenți, informează AFP.

Tadjikistan, cea mai săracă țară din fosta Uniune Sovietică, a raportat doar 12 cazuri noi de coronavirus și niciun deces de la începutul anului. Cu toate acestea, experții în sănătate publică sunt reticenți în privința statisticilor, iar testarea de coronavirus nu se efectuează în Tadjikistan la scară largă.

Datele oficiale arată aceleași cifre în ultimele două săptămâni: 13.308 infecții, 90 de decese și 13.218 pacienți vindecați, numere care indică lipsa unor cazuri active de coronavirus.

"Putem spune cu certitudine că nu mai există coronavirus în Tadjikistan", a declarat Rakmon în fața Parlamentului. "Nu trebuie să ne relaxăm și să uităm de reguile de igienă", a avertizat președintele de 68 de ani. "Dacă redeschidem zborurile, oamenii vor veni. De aceea, oricine intră în republică, inclusiv cetățenii noștri, trebuie să stea în carantină sub supravegherea medicului de familie timp de 14 zile".

Guvernul din Tadjikistan a raportat târziu primele cazuri în 2020. Primele 15 cazuri au fost anunțate pe 30 aprilie, cu puțin timp ca o delegație a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să sosească în țară pentru a evalua răspunsul autorităților la pandemie.


Moscheele urmează să se redeschidă în țara de 9,5 milioane de oameni cu populație majoritar musulmană, după 9 luni în care au fost închise.

Turkmenistan, o altă țară din Asia Centrală, insistă că a scăpat de coronavirus, deși un ambasador britanic a spus că a contractat virusul în timp ce se afla în țară și un diplomat turc ar fi murit în urma complicațiilor cauzate de infecția cu coronavirus.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?