Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Cît de periculoasă este varianta britanică de COVID-19

21 apr. 2021,, 21:00   Sănătate
2266 0

Varianta britanică a coronavirusului SARS-CoV-2 este cu 45% mai contagioasă decît varianta iniţială, potrivit unui studiu al Universităţii din Tel Aviv, relatează agenţia EFE.

Studiul, publicat marţi în revista Cell Reports Medicine, a comparat rata de reproducere a virusului şi a ajuns la concluzia că un purtător al virusului cu varianta iniţială infectează în medie o persoană, în timp ce o persoană infectată cu varianta britanică infectează aproape 1,5 persoane.

În cadrul cercetării au fost evaluate 300.000 de probe de coronavirus prelevate în Israel şi a fost analizată evoluţia celor două variante în lunile decembrie şi ianuarie. Analiza probelor a relevat că în decurs de şase săptămîni varianta britanică a crescut de la 5% la 90% din cazurile pozitive confirmate.

''Pentru a explica această creştere dramatică am comparat rata de reproducere a virusului (iniţial) SARS-CoV-2 cu cea a variantei britanice. Am descoperit astfel că varianta britanică este cu 45%, de aproape 1,5 ori, mai contagioasă'', precizează profesorul Ariel Munitz, de la Departamentul de Imunologie şi Microbiologie Clinică al Universităţii din Tel Aviv.

''Importanţa acestui studiu stă în faptul că este printre primele care se bazează pe informaţii reale privind contagierile şi arată că, aşa cum se suspecta, varianta britanică este mai contagioasă'', afirmă coordonatorul cercetării, profesorul Moti Gerlitz, care anticipează că varianta britanică a coronavirusului SARS-CoV-2 va deveni predominantă la nivel mondial.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?