X 
Cutremure stiri: 508

Ce mănînci ca să scapi de depresie?

13 sep. 04:30   Sănătate
4248 0

Aşa cum ciocolata, prăjiturile sau pizza te pot face fericită cînd le consumi, alte alimente pot avea efectul invers, din cauza substanţelor pe care le conţin sau, din contră, nu le conţin.

Puţini oameni sînt conştienţi de legătura dintre alimentaţie şi depresie. De regulă, majoritatea consideră că depresia se declanşează pe o bază emoţională, ceea ce nu este greşit, însă nutriţia poate juca şi ea un rol esenţial în declanşarea afecţiunii, precum şi în durata sau gravitatea acesteia. Multe dintre tipurile de comportament care apar înainte de declanşarea depresiei sînt apetitul scăzut, refuzul de a mînca şi o poftă dominantă pentru alimentele dulci.

Alte produse care pot fi asociate cu depresia sunt şi alcoolul, cafeina sau alimentele intens prelucrate, scrie Meddaily.

Un pas înainte în terapia bolilor depresive şi a altor afecţiuni ale sistemului nervos a fost făcut cînd oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că un rol determinant în bolile de natură psihică îl joacă lipsa acizilor graşi omega 3.

Cercetătorii susţin teoria conform căreia cu cît cantitatea de acizi graşi omega 3 din sîngele unei persoane este mai scăzută, cu atît este mai mare probabilitatea de sinucidere. Acest diagnostic este susţinut şi de argumentul oamenilor de ştiinţă care indică faptul că în rîndul marilor consumatori de peşte numărul sinuciderilor este cu 50% mai mic decît în rest. Cercetătorii consideră că micşorarea numărului de oameni care consumă acizi graşi omega 3 reprezintă cauza tendinţei de creştere a numărului persoanelor care încep să sufere de depresie majoră. Acizii omega 3 se găsesc în concentraţii mari în peşte gras, ca: somon, hering, macrou, sardine şi anşoa, precum şi în seminţe de in, alune şi nuci, considerate completări sănătoase pentru obţinerea unui efect antidepresiv.

7
1
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав