Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Alopecia severă (căderea părului) ar putea fi tratată cu un medicament comun pentru artrită

2 apr. 2022,, 01:00   Sănătate
3775 0

Artrita reumatoidă și o formă severă de cădere a părului numită alopecia areata ar putea să nu pară că au multe în comun. Prima provoacă dureri articulare și umflături, în timp ce alopecia severă duce la căderea dramatică, neregulată a părului, transmite Noi.md cu referire la descopera.ro.

Dar în ambele cazuri, sistemul imunitar a decis că celulele proprii ale corpului sînt o amenințare: la alopecia severă, acest lucru face ca sistemul imunitar să atace foliculii de păr, în timp ce la artrită atacă țesuturile articulațiilor.

Totuși rezultatele unui studiu clinic de fază a treia au arătat că tratamentele pentru aceste două afecțiuni ar putea fi, de asemenea, similare, un medicament pentru artrită numit baricitinib tratînd eficient alopecia areata la o treime dintre pacienți.

Alopecia severă ar putea fi tratată într-un nou mod

Acesta nu este un leac miraculos pentru cei cu alopecia areata, dar este o dezvoltare medicală interesantă care ar putea fi disponibilă în curînd pentru pacienți ca opțiune de tratament.


Alopecia areata este o călătorie nebună, marcată de haos, confuzie și tristețe profundă pentru mulți dintre cei care suferă de așa ceva”, spune Brett King, cercetător în dermatologie la Yale.

„Aceste studii mari, controlate, ne spun că putem alina o parte din suferința cauzată de această boală îngrozitoare”, spune dermatologul.

Inhibitorii sistemului imunitar

Motivul pentru care medicamentul pentru artrită funționează și la alopecie este o proteină numită Janus kinaza sau JAK. Aceste enzime fac parte dintr-o cale de semnalizare numită JAK-STAT, care este implicată în multe zone, inclusiv în sistemul imunitar.

Inhibitorii JAK, precum baricitinibul, sînt capabili să reducă acest răspuns imunitar la unii pacienți, permițîndu-le foliculilor de păr să înceapă să crească din nou, notează Science Alert.

Cum a fost realizat studiul

Studiul a fost realizat în dublu-orb, randomizat, controlat cu placebo, atingînd standardul de aur pentru analizarea modului în care funcționează baricitinib pentru cei cu alopecie severă.

Cercetătorii au împărțit 1.200 de pacienți în trei grupuri. Participanților li s-a administrat fie un placebo, 2 miligrame de baricitinib sau 4 miligrame de baricitinib timp de 36 de săptămîni. Cei cărora li s-au administrat 4 miligrame de baricitinib au avut cele mai evidente rezultate, peste o treime dintre acei pacienți avînd o creștere semnificativă a părului.

Studiul a folosit un așa-numit Instrument de severitate a alopeciei (SALT) pentru a putea evalua eficacitatea medicamentului. Scorul pleacă de la 0 (fără cădere a părului) și ajunge pînă la 100 (căderea completă a părului).

Rezultatele studiului

La începutul studiului, toți participanții aveau un scor SALT de peste 50, iar pînă la sfîrșitul studiului, aproximativ 35% dintre pacienții tratați cu 4 miligrame de baricitinib au avut un scor de 20 sau mai puțin.

Aproximativ 20% dintre pacienții care au luat 2 miligrame de baricitinib au ajuns, de asemenea, să obțină un scor de 20 sau mai puțin.

„Rezultatul primar a fost un scor SALT de 20 sau mai puțin în săptămîna 36. Un scor SALT de 20 sau mai puțin a fost identificat drept un rezultat semnificativ al tratamentului pentru pacienții care sufereau de alopecia severă”, scrie echipa în studiul ei.

„Majoritatea pacienților la care a fost îndeplinit rezultatul primar au avut scoruri SALT de 10 sau mai puțin în săptămîna 36”, se mai arată în lucrare.

Noul tratament pentru alopecia severă are efecte adverse

Din păcate, acest lucru nu a fost lipsit de efecte secundare pentru toți pacienții, cercetătorii raportînd o serie de simptome în grupurile de testare în comparație cu martorii, printre care agravarea acneei, infecții ale tractului respirator superior, dureri de cap, infecții de tract urinar și niveluri crescute de colesterol.

În plus, din cauza capacității medicamentului de a perturba sistemul imunitar, acesta poate, de asemenea, scădea capacitățile sistemului imunitar de a apăra organismul de amenințări reale, creșterea infecțiilor fiind observată anterior la cei care folosesc medicamentul pentru artrită.

Avînd în vedere acest lucru, foarte puțini participanți la noul studiu au renunțat din cauza efectelor secundare, ceea ce sugerează că acestea au fost tolerabile în general.

Mai multe cercetări sînt în curs de desfășurare pentru a confirma siguranța și eficacitatea pe termen lung, dar acesta este un rezultat promițător.

Odată cu finalizarea fazei a treia a rezultatelor acestui studiu, am putea vedea în curînd acest medicament folosit și pentru a trata căderea severă a părului, oferind astfel o ușurare pentru mulți pacienți.

Studiul a fost publicat în The New England Journal of Medicine.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?