Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Alimente de post care au multe calorii

3 noi. 2022,, 03:30   Sănătate
2646 0

Perioada postului este, pentru multe persoane, prilej de curățare spirituală, dar și de detoxificare. Numai că lipsa alimentelor de origine animală nu este întotdeauna de bun augur, cei care țin post îndreptîndu-și atenția spre alimente de post care nu sînt tocmai sănătoase, cum ar fi halvaua sau zacusca plină de ulei. În plus, consumul excesiv al acestor mîncăruri pune în pericol atît silueta, cît și nivelul colesterolului.

Medicii nutriţionişti atrag atenţia că postul nu presupune doar abţinerea de la alimentele din carne sau provenite de la animale, precum laptele şi ouăle.

Ei recomandă în primul rînd o hidratare corectă a organismului: 1,5-2 litri de apă pe zi, pentru că procesul de detoxificare nu se poate realiza dacă avem un aport hidric redus, necorespunzător nevoilor organismului. O hidratare insuficientă favorizează intoxicarea cu propriile toxine metabolice.

Lichidele le putem lua şi din supe sau sucuri naturale. În plus, pentru ca dieta de detoxificare să ofere beneficiile dorite asupra organismului, este indicat să mîncăm cereale integrale, fructe şi legume proaspete. Proteinele ni le putem lua din nuci, alune, fistic sau migdale, pentru a mai putea echilibra necesarul zilnic, spune dr. Livia Nena, bionutriţionist, scrie csid.ro.

Specialistul spune că acest stil alimentar este chiar necesar pentru fiecare dintre noi şi îl recomandă de două ori pe an.


Alimente de post care au multe calorii
Medicii spun că este interpretată greşit ideea potrivit căreia dacă ţinem post slăbim, deoarece, de cele mai multe ori, pentru a compensa, alegem alimente bogate în kilocalorii. Astfel, nelipsita halva conţine la suta de grame între 564 și 584 de kilocalorii.

În plus, sîntem tentaţi ca în perioadele de post să mîncăm cît mai multă pîine, paste, nuci şi alune.

Astfel, 30 de grame de pîine au 70 de kilocalorii, 30 de grame de covrigei 100 de kilocalorii, 3 linguri de orez fiert sau paste făinoase conţin 150 de kilocalorii, mămăliga (60 de grame) 190 de kilocalorii, 30 de grame de alune, nuci, fistic sau migdale conţin 180 de kilocalorii.

Proteina vegetală este sănătoasă, dar pentru ca organismul să primească doza zilnică necesară trebuie să mîncăm mai mult. O porţie de piept de pui conţine aceeaşi cantitate de proteine ca şi o jumătate de kilogram de alune, completează specialistul.

O sursă excelentă de proteine găsiţi în ciuperci, care pot înlocui cu succes carnea.

Copiii şi gravidele nu trebuie să ţină post
Copiii pînă în 12-14 ani nu trebuie să urmeze o astfel de „dietă”.

Copiii sînt în plin proces de dezvoltare. Organismul lor are nevoie, zilnic, de proteină animală, luată din produse lactate sau ouă, menţionează dr. Livia Nena.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul femeilor însărcinate, în organismul cărora se dezvoltă o altă viaţă.

În perioada sarcinii, femeia are nevoie de o cantitate mai mare de proteine decît în mod normal, adaugă medicul.

Bolnavii cronici, post doar sub supravegherea medicului
Persoanele care suferă de boli hepatice cronice, au afecţiuni cardiovasculare sau diabet trebuie să se adreseze unui medic specialist înainte de a ţine post.

Organismul acestor persoane este slăbit. O astfel de dietă le-ar pune viaţa în pericol. Este indicat ca, înainte de a ţine post, să meargă la medicul specialist, iar acesta să le recomande anumite alimente care ar putea oferi organismului aceleaşi beneficii ca şi alimentele de origine animală. În plus, pacientul trebuie monitorizat pe întreaga perioadă, conchide specialistul.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?