X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Facebook a avut venituri de peste 25 miliarde dolari trimestrul trecut

29 apr. 2021,, 20:00   Externe
2272 0

Facebook a anunțat joi rezultate extrem de bune pentru primele trei luni ale anului: afacerile au crescut cu 46%, iar profitul net, cu 94%, în timp ce numărul de angajați a depășit în premieră 60.000.

Compania a anunțat că 1,88 miliarde de useri intră zilnic pe rețeaua Facebook. Compania a avertizat că spre final de an business-ul de publicitate ar putea avea de suferit din cauza schimbărilor de confidențialitate făcute de Apple.

Facebook a anunțat venituri totale de 26,17 miliarde dolari, cu aproape 9 miliarde mai mult decît în primul sfert din 2020. Profitul net a urcat de la 4,9 miliarde dolari, la 9,4 miliarde dolari.

Numărul celor care intră zilnic măcar pe una dintre aplicațiile deținute de Facebook (Whatsapp, Instagram și Messenger) este de 2,72 miliarde, creștere de 15% față de anul trecut, în timp ce pentru Facebook numărul este de 1,88 miliarde (+8%).

Numărul celor care intră cel puțin o dată pe lună pe una dintre aplicațiile din grupul Facebook este de 3,45 miliarde.

Capitalizarea de piață a Facebook este de 872 miliarde dolari, iar maximul l-a atins pe 9 aprilie: 890 miliarde dolari, dar și în vara anului trecut (luna august) valoarea de piață a depășit pentru puțin timp 850 miliarde dolari. Dacă luăm datele din ultimul an, capitalizarea a fost la nivelul minim de 580 miliarde dolari la jumătatea lui mai 2020.

Mark Zuckerberg a spus că în acest an compania se va concentra pe trei zone: soluții de realitate virtuală și realitate augmentată, e-commerce și ajutarea creatorilor de conținut să facă bani pe Facebook.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?