X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Diferența dintre o piatră prețioasă și una falsă

28 mar. 2021,, 23:59   Externe
3883 0

Diferența dintre o piatră prețioasă și una falsă. Detaliul care trădează adevărata valoare. Știai că aproape orice piatră prețioasă se poate trata sau imita? Ei bine, dacă nu vrei să cumperi o piatră de plastic trecută drept naturală, atunci trebuie să știi că există cîteva diferențe esențiale, care îți arată dacă ai de-a face cu o piatră preţioasă veritabilă sau cu una sintetică.

Diferența dintre o piatră prețioasă și una falsă

Tehnologia a evoluat atît de mult, încît orice piatră prețioasă poate fi falsificată. La o primă vedere nu putem face diferența între ele, ba uneori chiar și specialiștilor le este greu să spună concret dacă o piatră preţioasă este veritabilă sau sintetică, transmite stiridinlume.ro.

Este adevărat că pentru a stabili veridicitatea este nevoie de cunoştinţe de specialitate şi instrumente specifice. Din fericire, există numite tehnici pentru a ne apropia de adevăr și a evita situațiile neplăcute de a fi păcăliți. În continuare vei afla care sînt acestea:


Prețul

Acesta ar trebui să fie primul indiciu după care să ne orientăm. Bineînțeles, pietrele prețioase veritabile sînt mult mai scumpe, în comparație cu imitațiile. Astfel, înșelătorii coboară prețurile pentru a obține cît mai repede o sumă de bani.

Greutatea

Pietrele prețioase adevărate sînt mai grele decît pietrele confecțioante din plastic. Cele de sticlă sînt însă mai apropiate de cele reale. De aceea este important să luăm în calcul și celelalte lucruri care pot face diferența.

Pietrele prețioase adevărate nu sînt perfecte

Pietrele prețioase adevărate nu sînt perfecte, tocmai pentru că sînt naturale. Astfel, acestea vor avea anumite defecte vizibile: posibil o zgîrietură sau unele denivelări. De exemplu, atunci cînd cumpărați un colier din mărgele trebuie să vă uitați atent! Mărgelele sintetice vor fi mai uniforme, în timp ce mărgelele din semipreţioase naturale sînt arareori perfect identice.

Temperatura

Un alt aspect de care trebuie să țineți cont este temperatura materialelor. Specialiștii spun că pietrele sînt mai reci, iar plasticul și sticla sînt mai calde. Unii cercetători au demontat această idee, deoarece o piatră așezată la soare se poate încălzi, iar o sticlă ținută la frigider se poate răci. Astfel, transferul de temperatură are loc în mod natural cu toate aceste materiale.

Strălucirea

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că pietrele prețioase naturale nu strălucesc la fel de tare ca cele făcute în laborator.

Prezența bulelor

La o piatră prețioasă autentică nu sînt prezente bulele, aceasta poate prezenta doar fisuri sau incluziuni străine.

Ce conține o piatră sintetică

Pietre sintetice nu se diferențiază de cele naturale, deoarece au aceeași structură, compoziție chimică sau abilități optice. Acestea nu sînt false, iar singura diferență este că sînt create de om, nu de natură. Printre acestea se numără: rubine, safire, acvamarine, citrine sau diamante. Tehnologia este încurajată pentru că are un impact negativ mai mic asupra naturii.

În cazul pietrelor false, lucrurile stau diferit și trebuie să fim foarte atenți. De exemplu, un rubin fals reprezintă un compozit care seamănă foarte mult cu un rubin natural, dar este diferit în toate celelalte privințe. În plus, este foarte ieftin. Acesta poate fi fabricat prin fierberea cuarţului în ulei colorat în roşu. Depistarea falsului se poate face prin frecarea pietrei cu acetonă sau alcool, cînd o parte din colorantul roşu se duce.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?