Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Semnificaţiile incredibile ascunse de Da Vinci într-un tablou

29 mai. 2018,, 00:30   Externe
3805 0

Cu 19 ani în urmă, pe 28 mai, era expusă la Milano, după 22 de ani de lucrări de restaurare, una dintre marile capodopere ale lui Leonardo da Vinci, pictură care a devenit ulterior una dintre cele mai studiate, analizate şi uneori chiar satirizate din lume.

Vizitatorii puteau privi pînza doar de la distanţă şi nu aveau voie să stea în faţa ei pentru mai bine de 15 minute.

Este vorba despre "Cina cea de taină", pictură care a ascuns numeroase secrete din momentul în care a fost creată, cu mai bine de cinci secole în urmă.

Numeroşi cercetători au încercat să îi descifreze misterele ascunse. Printre aceştia s-au numărat mai recent Olivier Bauer, Nancy Labonte, Jonas Saint-Martin şi Sebastien Fillion de la Universitatea de Teologie din Montreal.

În urma cercetării atente, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că imaginea solniţei din tablou este un simbol al ghinionului. Pe de altă parte, ea ar putea sugera reabilitarea, indicînd faptul că Iuda fusese ales pentru rolul său şi, implicit, absolvit de vină.


Faptul că Iuda este singurul personaj cu farfuria goală ar putea însemna, în opinia lor, că în loc să fie singurul personaj malefic din imagine el este singurul care şi-a înţeles menirea.

Peştele care apare în imagini este, evident, un simbol al creştinismului şi al faptului că Iisus şi-a ales discipolii dintre pescarii ce trăiau pe malul lacului Tiberias. Dar nu este clar dacă peştele din imagini este scrumbie sau hering. Există voci care susţin că este scrumbie şi că, în limba italiană, se pronunţă aringa, cuvînt care pronunţat arringa, înseamnă îndoctrinare. Acelaşi cuvînt, în nordul Italiei, se pronunţă renga, însemnînd cel ce neagă religia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?