Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Suedia a interzis vaccinarea obligatorie

23 aug. 2019,, 01:00   Externe
2930 0

În timp ce în lume există o tendință a companiilor farmaceutice străine de a face lobby pentru introducerea de vaccinuri suplimentare inutile

(și adesea periculoase pentru sănătate) în programul național de vaccinare, pentru a le face obligatorii, cea mai prosperă țară din lume nu permite producătorilor de vaccinuri să profite de ea și să experimentexe pe cetățenii săi.

Suedia a interzis vaccinarea obligatorie, invocînd „problemele grave de sănătate” și faptul că aceasta încalcă dreptul constituțional al cetățeanului de a-și alege tratamentul.

La 10 mai, parlamentul suedez a respins șapte petiții care ar pune în aplicare legea privind vaccinarea obligatorie, declarînd că aceasta „ar fi o încălcare a Constituției noastre dacă vom introduce vaccinarea obligatorie”.

În plus, parlamentarii au remarcat că există o „rezistență masivă (din partea suedezilor) la toate formele de constrîngere împotriva vaccinărilor.”De asemenea, Riksdag s-a referit și la „reacții adverse frecvente grave” la copiii care au fost vaccinați.


Iată o traducere a unor afirmații reflectate în raportul suedez:

„FNS (Federația Națională a Sănătății, ed.) din Suedia a trimis o scrisoare Comitetului și a explicat că legea va încălca Constituția noastră dacă vom impune vaccinarea sau vom introduce vaccinuri obligatorii, potrivit reprezentanților mișcării Sofiei Arkelsten (politician suedez, membru al Riksdag și secretar al Partidului moderat, n. ed.). De asemenea (în afară de FNS), mulți alți suedezi au trimis scrisori în parlament și au îndemnat politicienii să respingă petițiile. Parlamentul, desigur, a remarcat că în societate există o mare respingere a tuturor formelor de impunere a vaccinărilor".

„FNS din Suedia a remarcat, de asemenea, cît de frecvente sînt gravele reacții adverse în conformitate cu frecvența pe care FASS (asociația marilor companii farmaceutice) o indică în prospectul vaccinului MMR (vaccinul MMR combină trei virusuri vii atenuate - rujeola, oreion și rubeolă – n.ed.) când vaccinați un grup tot anul”.

În scrisoare am indicat chiar lista extinsă de suplimente gasite în vaccinuri - substanțe periculoase pentru sanatate și, bineînteles, sînt contraindicate nou-născuților sau copiilor. De asemenea, am prezentat parlamentarilor și o listă a celor mai complexe studii care demonstrează că vaccinarea este o idee proastă”.

Aceasta este o decizie rezonabilă a Riksdagului suedez în comparație cu ceea ce se întîmplă în Statele Unite și în alte țări occidentale în acest moment. Industria farmaceutică a influențat parlamentarii, dictînd politici prin intermediul mass-media corupte, pentru a-i face să tacă pe cai care nu sînt de acord.

Recent, Robert F. Kennedy Jr., în cadrul emisiunii lui Tucker Carlson a demascat cu îndrăzneală „statul mafiot ilegal”, adică conspirația celor mai mari companii farmaceutice și escrocheria lor „extrem de profitabilă” cu vaccinuri.

„Industria farmaceutică este foarte impunătoare”, a explicat Robert F. Kennedy Jr. „Ei acordă 5,4 miliarde de dolari anual pentru mass-media. Ei într-adevăr au fost capabili să controleze discuțiile privind problema vaccinării și să închidă gurile unor astfel de oameni ca mine”.

Întrebat cum s-au putut întîmpla aceste lucruri teribile, Robert F. Kennedy Jr. a explicat că în 1989, Congresul a oferit giganților din industria farmaceutică „imunitate legală deplină” atunci cînd vine vorba despre vaccinuri.

Companiile farmaceutice au devenit propria lor lege. Ele pot adăuga ingrediente toxice în vaccinuri care v-ar putea trauma grav copilul, dar nu le puteți da în judecată.

„Voi ar trebui să înțelegeți că regimul de vaccinare s-a schimbat aproximativ în anului 1989. Aceste schimbări au avut loc deoarece Congresul, din banii industriei farmaceutice, a făcut ceea ce nu a făcut niciodată pentru nicio altă industrie - au dat imunitate legală tuturor companiilor care produc vaccinuri“.

„Deci, indiferent de studiile stîngace care au fost efectuate, indiferent de modul în care s-a efectuat controlul calității, indiferent de felul în care ingredientele toxice se conțin în vaccinuri sau de prejudiciile grave pe care le au asupra copilului dvs., nu le puteți da în judecată”.

„De aceea, nu există mărturii, audieri răsunătoare, nu există nici un proces împotriva companiilor farmaceutice. Deodată, producerea vaccinurilor a devenit extrem de profitabilă.

Profiturile uriașe din industria nereglementată au determinat marile companii farmaceutice să intre în cursa de producere a unor vaccinuri noi și inutile, întroducîndu-le în nou-născuți - adesea de zece ori mai mult decît înainte.

„A sosit era febrei aurului pentru industria farmaceutică”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?