Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Roscosmos vrea să implice ţările din Golf sau China într-o misiune pe Marte

29 mar. 2022,, 22:00   Externe
2766 0

Agenţia spaţială rusă, Roscosmos, evaluează să implice ţările din Golful Persic sau China într-o misiune pe Marte, în locul misiunii europene ExoMars care a fost suspendată şi avea ca obiectiv detectarea de evidenţe biologice sau geologice ale vieţii pe Planeta Roşie, relatează Noi.md сu referire la agerpres.ro.

"Nu exclud un alt partener în locul europenilor. Ar putea fi o ţară din Golful Persic sau China în locul Europei pentru implementarea misiunii pe Marte", a declarat duminică directorul general al Roscosmos, Dmitri Rogozin, citat de agenţia Interfax.

În data de 17 martie Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat suspendarea lansării misiunii ExoMars 2022 în faţa imposibilităţii de a mai coopera cu Roscosmos după sancţiunile impuse de Occident Rusiei - şi industria spaţiale - în urma ofensive militare ruse împotriva Ucrainei.

ESA, care a anunţat că se aliniază "complet" sancţiunilor impuse Rusiei de statele membre după invazia din Ucraina, a precizat că evaluează opţiunile disponibile pentru această misiune care urma să lanseze în septembrie un rover (vehicul de explorare) pe planeta Marte.

Rogozin anunţase la rândul său că Roscosmos ar putea desfăşura o misiune pe Marte prin propriile mijloace, având în vedere că Rusia dispune de tehnologia necesară, însă el a revenit ulterior subliniind că se studiază dacă agenţia spaţială poate finanţa singură proiectul, sau are nevoie de investitori.

Misiunea ExoMars este cea mai importantă colaborare spaţială dintre ESA şi Rusia, în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale. Misiunea cuprinde sonda Trace Gas Orbiter (care orbitează în jurul lui Marte din 2016), dar şi roverul Rosalind Franklin care a fost construit în Marea Britanie şi ar fi trebuit lansat în toamna acestui an, cu o rachetă rusească de mare capacitate Proton.

Rover-ul Rosalind Franklin este proiectat să foreze în solul marţian până la doi metri: suficientă adâncime pentru a accesa posibilul material organic care a fost bine conservat timp de 4 miliarde de ani.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?