Emisiunea a fost întreruptă după o întrebare a redactorului-șef de la Ülke TV, Hassan Ozturk. Erdogan a revenit ulterior și a explicat că "ieri și astăzi s-a desfășurat o muncă intensă de campanie". Potrivit președintelui, acesta a fost motivul pentru care a "simțit o stare de rău la stomac", relatează rtvi.com.
"M-am întrebat chiar dacă ar trebui să anulăm programul, dar am promis - și am venit", a explicat președintele. De asemenea, el și-a cerut scuze telespectatorilor și le-a urat tuturor multă sănătate.
Potrivit vicepreședintelui turc Fuat Oktay, starea de sănătate a liderului turc, "care servește națiunea zi și noapte, slavă Domnului, este foarte bună". Purtătorul de cuvînt prezidențial Ibrahim Kalın a declarat, de asemenea, că Erdogan este "sănătos". Reprezentanții partidelor de opoziție i-au urat, de asemenea, o însănătoșire grabnică lui Erdogan.
Alegerile pentru președintele Turciei și cei 600 de membri ai parlamentului vor avea loc pe 14 mai. Conform legii, alegerile generale trebuie să aibă loc pînă la 18 iunie; în ianuarie, Erdogan a permis ca acestea să se desfășoare cu o lună mai devreme.
Adăuga comentariu