Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Consumul de ouă nu creşte riscul apariţiei bolilor cardiovasculare

16 mai. 2018,, 00:00   Externe
4218 0

Cercetătorii de la Universitatea Sydney îşi propun să ajute la clarificarea informaţiei conform căreia consumul de ouă ar creşte riscul de a dobîndi o boală cardiovasculară.

După cum arată un nou studiu, consumul de pînă la 12 ouă pe săptămînă timp de un an, nu a crescut factorii de risc cardiovascular la persoanele cu diabet pre-diabet şi diabet zaharat de tip 2.

Publicată în Jurnalul American de Nutriţie Clinică, cercetarea se extinde pe un studiu anterior care a găsit rezultate similare pe o perioadă de trei luni şi a fost făcută de Dr. Nick Fuller.

În cadrul studiului iniţial, participanţii şi-au propus să-şi menţină greutatea în timp ce ţineau o dietă cu conţinut mare de ouă (12 ouă pe săptămînă) sau una cu conţinut scăzut de ouă(mai puţin de două ouă pe săptămînă). La finalul celor trei luni s-a ajuns la concluzia că nu există nicio diferenţă în markerii riscului cardiovascular identificaţi.

Aceiaşi participanţi s-au angajat apoi în astfel de diete pentru o perioadă suplimentară de trei luni, continuînd consumul ridicat sau scăzut de ouă. Pentru încă şase luni - pînă la 12 luni în total - participanţii au fost urmăriţi de cercetători şi au continuat aportul ridicat sau scăzut de ouă.


În toate etapele, ambele grupuri nu au prezentat modificări în markerii de risc cardiovascular şi au obţinut o scădere echivalentă a greutăţii - indiferent de nivelul consumului de ouă, a explicat dr. Fuller.

În ciuda sfaturilor diferite în legătură cu valoarea de siguranţă a consumului de oua pentru persoanele cu pre-diabet si diabet zaharat de tip 2, cercetările noastre indică faptul că oamenii nu trebuie să se ferească de consumul de ouă, daca acestea fac parte dintr-o dietă sănătoasă, a spus dr. Fuller.

"O dietă sănătoasă aşa cum este cea prescrisă în acest studiu a subliniat înlocuirea grăsimilor saturate (cum ar fi untul) cu grăsimi mononesaturate şi polinesaturate (cum ar fi avocado şi ulei de măsline)", a adăugat el.

Studiul extins a urmărit o gamă largă de factori de risc cardiovascular, incluzînd colesterolul, zahărul din sînge şi tensiunea arterială, fără diferenţe semnificative în ceea ce priveşte rezultatele între grupurile care au consumat mai multe sau mai puţine ouă.

Dr. Fuller a spus despre concluziile studiului că au fost importante datorită beneficiilor pentru sănătate ale ouălor pentru persoanele cu pre-diabet si diabet de tip 2, precum şi a populaţiei generale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?