Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Cîțiva tineri au devenit eroi după ce au salvat o familie din ghearele morții

2 apr. 2021,, 03:00   Externe
2381 0

Mai mulţi tineri din orașul francez Nantes au devenit eroi, după ce au salvat o familie dintr-un incendiu. Victimele rămăseseră captive în interiorul unui apartament. Momentele dramatice au fost filmate.

Imaginile dramatice îi arată pe eroi escaladînd lateralul clădirii și ajutîndu-i pe părinți să scape din apartamentul de la etajul trei.

Incidentul a avut loc duminică după-amiază. Saltelele au fost aduse la baza clădirii.

Bebelușul cuplului, în vîrstă de șase luni, a fost prins şi el în siguranță.

Se pare că a fost dus la spital într-o stare critică, dar se spune că se recuperează.


Unul dintre tinerii implicați în salvare, Tahmid, a declarat pentru site-ul web Ouest-France că decizia de a arunca copilul de pe balcon a fost ''ultima soluție posibilă'', deoarece fumul ieşea abudent din clădire.

Incendiul s-a răspîndit și în alte apartamente din clădire, iar pompierii au salvat alte cîteva persoane.

Kenza Zekkar, liderul organizației locale de tineret, a declarat pentru BBC că a organizat salvarea familiei în timp ce localnicii așteptau sosirea serviciului de pompieri.

Soțul ei se număra printre tinerii care au urcat pe exteriorul clădirii pentru a-i ajuta pe părinți să iasă în siguranță, a spus ea, potrivit BBC.

Ce răsplată spun oamenii că ar trebui să primească eroii

Organizația femeii solicită acum ca trei dintre cei implicați în salvare, care sînt toți migranți, să primească acte oficiale și locuințe.

De asemenea, a fost lansată o petiție online adresată președintelui francez Emmanuel Macron, care solicită ''onoare și recunoaștere pentru eroii din Bottière''.

Povestea seamănă cu cazul unui migrant, care a fost lăudat pentru că a urcat pe exteriorul unei clădiri pentru a salva un băiețel care pendula de pe un balcon de la etajul patru, în Paris, în 2018.

Mai tîrziu, Mamoudou Gassama a devenit cetățean francez și a primit o medalie pentru curaj din partea preşedintelui.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?