Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Cîteva dintre cele mai îngrijorătoare cauze ale oboselii

10 iul. 2023,, 03:31   Externe
2779 0

Omul modern are un ritm de viață în general dezechilibrat, iar regula de aur a celor opt ore de odihnă activă, opt ore de somn și doar a opt ore de muncă nu mai este de multă vreme valabilă.

Muncim mult, nu facem mișcare, ne odihnim mai puțin decît este nevoie și toate acestea la un loc duc la ceea ce medicii numesc oboseală extremă. O vacanță, reglarea orelor de somn, o dietă mai bună, reorganizarea modului de viață pot ameliora problema și ne pot ajuta să ne simțim tonici și dornici de activitate, transmite kudika.ro.

Se întîmplă însă ca, în ciuda odihnei, a dietei corecte și a somnului suficient, senzația de oboseală extremă să persiste. În cazul în care, zi după zi, te simți din ce în ce mai obosit, dacă se adaugă o stare generală de apatie, lipsă de tonus fizic și psihic, este mai mult decît indicată o vizită la medic, pentru că oboseala extremă, în forma ei cronică, anunță că ceva nu este în regulă cu organismul tău și are nevoie de ajutor.

Acestea sînt cele mai importante cauze patologice care pot duce, printre altele, la senzația de oboseală extremă.

Afecțiunile hepatice


Ficatul este unul din organele numite vitale, pentru că scăderea randamentului său se reflectă imediat în starea generală. Oboseala extremă este un simptom al unei posibile disfuncții hepatice, fie că este virală (una dintre formele de hepatită), fie că este steatoza hepatica sau ciroză hepatică. Investigații simple pot stabili cauza și astfel se poate trata afecțiunea.

Suferințele cardiace

Inima are capacitatea de a funcționa și atunci cînd este bolnavă, iar unele dintre simptomele care sînt cauzate de afecțiuni cardiace sînt extrem de subtile și se pot disimula inclusiv într-o stare de oboseală accentuată. Suferințele cardiace provoacă oboseala după o activitate ușoară, senzația de lipsă de aer cînd urci trepte. Bolie tăcute ale inimii sînt mai frecvente la femei, mai ales după vîrsta de 40 de ani, cînd secreția de estrogen scade și protecția naturală de care beneficiază acestea se reduce.

Apneea de somn

Una dintre cauzele greu identificabile care pot duce la o stare cronică de oboseală este apneea de somn. Persoanele care sforăie sau au unele probleme respiratorii pot suferi de întreruperea respirației în timpul somnului. Numită apnee de somn, această afecțiune produce oboseală, dar poate afecta și activitatea cardiacă și cerebrală.

Alergiile și intoleranțele alimentare

Deși alimentele sînt surse de energie, unele cercetări arată că există o legătură între unele alimente cu potențial alergen și starea de oboseală cronică. Astfel, intoleranțele alimentare ascunse sau alergiile se pot manifesta printr-o stare de oboseală acută. Un exemplu este boala celiacă, manifestată prin incapacitatea intestinului de a digera glutenul, care poate provoca, printre alte simptome, și senzația de oboseală persistentă.

Afecțiunile necompensate ale tiroidei

Tiroida hiperactivă poate avea ca efecte și o stare de oboseală, o senzație acută de epuizare, combinată cu depresie, intoleranță la caldura și o scadere în greutate. Problema este frecventă la femei, circa 20% dintre acestea avînd o suferință legată de glanda tiroidă, pînă la 60 de ani.

Cea mai frecventă cauză de hipotiroidism este o tulburare autoimună cunoscută sub numele de tiroidită sau boala Hashimoto, cînd glanda nu mai produce suficienți hormoni tiroidieni pentru ca organismul să funcționeze corect. Rezultatul este un metabolism lent, combinat cu o serie de simptome asociate. Testele de sînge identifică afecțiunea, iar o terapie accesibilă o poate compensa.

Anemia

Un nivel sub cel necesar al celulelor roșii din sînge va duce la o slabă oxigenare celulară. Dacă din diferite cauze se pierde sînge sau cantitatea de celule roșii produsă este insuficientă, se instalează anemia - o concentrație redusă de hematii, fapt care are printre alte simptome (intoleranță la frig, piele palidă, palpitații și amețeală) și senzația accentuată de oboseală. Un aport corect de alimente bogate în fier sau suplimentele cu fier pot stimula eritropoieza (producția de celule roșii), carența de fier fiind cea mai frecventă cauză a anemiei, mai ales la femei.

Diabetul decompensat sau nediagnosticat

Boală complexă și gravă a metabolismului, diabetul are o serie de simptome caracteristice: sete accentuată, urinare frecventă, scădere în greutate. La acestea se adaugă și oboseala într-o formă foarte accentuată, lipsa de tonus și senzație generală de slăbiciune, combinată cu dorința de a mînca anumite alimente.

Artrita reumatoidă

Este un tip de artrită inflamatorie care are printre simptome și oboseala excesivă. Leziunile articulare pot duce la dizabilități, tratamentul precoce și agresiv fiind cea mai bună abordare. Identificarea cauzei are la bază anamneza amănunțită, durerile locale și alte manifestări clinice tipice, iar tratamentul corect ameliorează problema.

Oboseala cronică este considerată, în sine, boala omului modern. Practic orice dezechilibru care se cronicizează în organism va avea printre simptome și senzația de oboseală sau epuizare fizică. Printre alte cauze se numără și lipsa de vitamine, dieta vegetariană, unele dintre bolile autoimune, diferite forme de cancer, dar și depresia. De ținut minte este că o stare de oboseală cronică este anormală și trebuie considerată ca fiind un simptom al unei afecțiuni nedepistate.

2
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?