X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Sonda NASA care aduce mostre de pe un asteroid a pornit spre Pămînt

11 mai. 2021,, 22:00   Externe
2369 0

Sonda spaţială Osiris-Rex, care va aduce pe Pămînt mostre de pe asteroidul Bennu, la fel de vechi precum sistemul solar, va intra din spaţiul cosmic în deşertul Utah pe 24 septembrie 2023, conform planificării NASA, informează BBC.

Sonda Osiris-Rex, care transportă prețioasa marfă de 60 de grame de resturi antice de pe asteroidul Bennu, fiind cea mai mare probă colectată de la misiunile Apollo Moon, și-a început drumul spre Pămînt luni, iar călătoria va dura doi ani şi jumătate.

Oamenii de știință cred că mostrele ar putea oferi indicii privind formarea sistemului solar.

Nava spațială va înconjura Soarele de două ori, astfel încît să poată ajunge pe Pămînt. NASA spune că nava va parcurge în cele din urmă 2,3 miliarde km în călătoria sa spre Pămînt.

„Nu există o cale dreaptă înapoi către Pămînt”, a precizat NASA. „Osiris-Rex călătorește unde va fi Pămîntul”, a adăugat agenţia spaţială. Capsula va fi dusă la centrul spațial Johnson al NASA din Houston, Texas pentru studii suplimentare. NASA spune că intenționează să păstreze 75% din eșantioane pentru ca generațiile viitoare să le studieze „cu tehnologii care nu au fost încă create”.


Sonda spațială a fost lansată în 2016, în largul coastei Floridei, iar destinația sa a fost asteroidul Bennu, aflat la aproximativ 300 de milioane de kilometri distanță. În octombrie 2020, sonda a colectat probe de pe suprafaţa asteroidului antic Bennu.

Asteroidul Bennu a fost descoperit în 1999. Acesta are o lățime de aproximativ o jumătate de kilometru şi se apropie de Pămînt la fiecare șase ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?