X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cît de des ar trebui spălată lenjeria de pat

6 ian. 2023,, 02:30   Externe
2665 0

Potrivit specialistului în microbiologie de la Universitatea din New York, Philip Tierno, citat de Business Insider, organismele microscopice din lenjeria de pat ne pot îmbolnăvi.

Pentru a evita acest lucru, expertul recomandă spălarea lenjeriei de pat o dată pe săptămână, scrie Rfi.

Oamenii produc în mod natural 83 de litri de transpiraţie în pat în fiecare an. Când afară este căldură şi umezeală, lenjeria de pat se transformă într-o adevărată grădină zoologică pentru bacterii şi ciuperci microscopice.

Conform unui studiu recent, pernele umplute cu pene sau cu material sintetic, vechi de 1,5 pînă la 20 de ani (are cineva perne vechi de două decenii?!) pot conţine între patru şi 17 specii diferite de ciuperci invizibile cu ochiul liber.

Lenjeria de pat în care dormim nu conţine doar bacterii de pe corpul nostru, ci şi din aer, de la resturi microscopice de pe pielea animalelor, polen, praf, scame şi chiar microparticule din fecalele animalelor, invizibile cu ochiul liber, care intră pe geam fără să le putem observa. La toate astea se adaugă şi soluţiile chimice cu care e tratată lenjeria de pat în fabrică.


Bacteriile şi ciupercile din pat pot provoca o serie de reacţii alergice chiar şi persoanelor care nu suferă în mod normal de alergii: de la strănut şi curgerea nasului, pînă la iritaţie în gît. Iar în cazul celor care suferă de astm sau prezintă în mod obişnuit o alergie, efectele pot fi resimţite mai agresiv.

4
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?