Gheața de pe Marte oferă noi indicii despre istoria climatică a Planetei Roșii

Cunoașterea modului în care orbita și orientarea planetei Marte au influențat clima de-a lungul timpului poate ajuta oamenii de știință să descopere perioadele în care aceasta ar fi fost locuibilă.

Depozitele de gheață stratificată descoperite recent în craterele împrăștiate în emisfera sudică a planetei Marte oferă informații despre modul în care orientarea planetei a controlat clima sa în ultimii 4 milioane de ani, potrivit unui nou studiu, relatează Noi.md cu referire la descopera.ro.

Descoperirile îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă ce a controlat clima planetei Marte, ceea ce este esențial pentru a prezice momentul în care planeta ar fi putut fi locuibilă.

Cum s-a schimbat clima Planetei Roșii de-a lungul timpului?

Depozitele de gheață de pe Marte reflectă o combinație de temperatură, hidrologie și dinamică planetară, așa cum se întîmplă și pe Pămînt. Înclinarea și orbita planetei au un impact asupra temperaturii și a luminii solare la suprafață, care influențează clima. Straturile de gheață mai groase și mai pure reflectă, în general, perioade reci cu mai multă acumulare de gheață, în timp ce straturile subțiri și prăfuite au fost probabil mai calde și mai puțin capabile să acumuleze gheață.

Noul studiu, publicat în jurnalul AGU Geophysical Research Letters, potrivește aceste straturi de gheață cu înclinarea axei planetei Marte și cu modul în care orbita eliptică a planetei se rotește în jurul Soarelui de-a lungul timpului.

Descoperirile oferă oamenilor de știință o perspectivă asupra modului în care clima lui Marte s-a schimbat de-a lungul timpului. Deși studiul se limitează la trecutul recent, stabilirea acestor relații între climă și orbită îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă și climatul marțian din trecut, ceea ce ar putea ajuta la identificarea perioadelor în care planeta ar fi putut fi locuită.

„Marte este un laborator natural”

„A fost neașteptat cît de clar se potrivesc aceste modele cu ciclurile orbitale”, a declarat autorul principal al studiului, Michael Sori, cercetător planetar la Universitatea Purdue.

Anterior, oamenii de știință s-au concentrat asupra calotelor polare, care se întind pe sute de kilometri. Dar aceste depozite sînt vechi și este posibil să fi pierdut gheață în timp, pierzînd detalii care sînt necesare pentru a stabili cu încredere conexiuni între orientarea și mișcarea planetei și clima sa.

Sori și colegii săi s-au orientat către movilele de gheață din cratere, cu o lățime de doar cîteva zeci de kilometri, dar mult mai proaspete și mai puțin complicate. După ce au cercetat o mare parte din emisfera sudică, au identificat craterul Burroughs, cu o lățime de 74 de kilometri, care are straturi „excepțional de bine conservate”, vizibile din imaginile HiRISE ale NASA, a declarat Sori.

Cercetătorii au analizat grosimea și formele straturilor și au descoperit că acestea au avut modele izbitor de asemănătoare cu două dinamici orbitale marțiene importante, înclinarea axei lui Marte și precesiunea orbitală, în ultimii 4 pînă la 5 milioane de ani.

Noi indicii despre istoria planetei Marte

Descoperirile îmbunătățesc cercetările anterioare, care au folosit înregistrările climatice ale gheții polare de pe Marte pentru a stabili legături provizorii cu orbita. Gheața din crater, mai tînără și mai curată, păstrează înregistrări climatice mai puțin complicate, pe care cercetătorii le-au folosit pentru a corela schimbările climatice cu precesia și înclinarea orbitală cu un nivel ridicat de precizie.

Identificarea legăturilor dintre ciclurile orbitale și climă este importantă pentru înțelegerea atît a istoriei marțiene, cît și a dinamicii climatice complexe de pe Pămînt. „Marte este un laborator natural pentru studierea controalelor orbitale asupra climei”, a declarat Sori.

În cele din urmă, a spus Sori, scopul este de a preleva probe de carote de gheață, așa cum fac oamenii de știință pe Pămînt, dar roverele de pe Marte nu au încă această capacitate. În schimb, oamenii de știință pot folosi datele radarului de penetrare a solului pentru a „privi în interiorul” gheții. Astfel, metoda ar putea ajuta la viitoarele explorări ale gheții marțiene fără straturi vizibile la suprafață.