Avocaţii asociaţiilor aflate la originea unei plîngeri depuse în instanţă au publicat marţi o scrisoare primită de la Ministerul federal al Educaţiei, care îi informează că divizia sa însărcinată cu respectarea drepturilor civile desfăşoară o anchetă - informaţie confirmată de minister şi pentru cotidianul The New York Times, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.
Harvard, la fel ca numeroase universităţi americane, facilitează admiterea copiilor unor foşti absolvenţi ai cursurilor sale.Potrivit asociaţiilor care au formulat această plîngere, 28% dintre absolvenţii Universităţii Harvard din 2019 aveau un părinte sau un alt membru al familiei care deţineau o diplomă emisă de Harvard. Aceleaşi asociaţii mai spun că 70% dintre studenţii candidaţi care beneficiază de un astfel de avantaj sunt albi.
Or, printr-o decizie majoră pronunţată la sfîrşitul lunii iunie, Curtea Supremă a Statelor Unite a cerut anularea programelor de discriminare pozitivă în cadrul procedurilor de admitere la universităţi, unul dintre acquis-urile luptei pentru drepturi civile din anii 1960, care a permis consolidarea diversităţii în campusurile universitare.
Fără această măsură, "este cu atît mai importantă eliminarea practicilor care îi dezavantajează într-o manieră sistematică pe studenţii de culoare", au scris avocaţii de la Lawyers for Civil Rights Boston în plîngerea lor depusă alături de trei asociaţii, care acuză Universitatea Harvard de discriminare.
Universitatea Harvard a precizat marţi într-un comunicat transmis jurnaliştilor de la AFP că va trece în revistă întregul său proces de admitere pentru a se conforma deciziei pronunţate de Curtea Supremă, "consolidîndu-şi totodată capacitatea de a atrage şi de a susţine o comunitate intelectuală diversă, care este fundamentală pentru demersul nostru de căutare a excelenţei academice".
Adăuga comentariu