X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Bulgaria acuză Gazprom că încalcă actualul contract

27 apr. 2022,, 20:30   Externe
2742 0

Bulgaria a plătit pentru livrările de gaze ruseşti din luna aprilie şi oprirea aprovizionării va reprezenta o încălcare a actualului contract cu Gazprom, le-a spus jurnaliştilor ministrul Energiei, Alexander Nikolov, transmite Noi.md cu referire la digi24.ro.

Bulgaria va urmări poziţia Comisiei Europene care cere statelor să nu plătească în ruble pentru gazele ruseşti, aşa cum a cerut preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat Nikolov.

"Deoarece sînt analizate toate obligaţiile legale şi comerciale, este clar că în acest moment gazul natural este folosit mai mult ca o armă politică şi economică în actualul război", susţine ministrul Energiei.

Bulgaria este puternic dependentă de gazele ruseşti. UE are ca obiectiv reducerea dependenţei de petrolul şi gazul rusesc cu două treimi pînă la finalul anului şi la zero pînă la finalul lui 2027, a anunţat marţi comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni.

Miercuri, Gazprom a anunţat că a oprit complet livrările de gaze naturale către Bulgaria, deoarece Sofia nu a plătit în ruble pentru livrarea combustibilului. Aprovizionarea va fi oprită pînă cînd vor fi făcute plăţile, a precizat Gazprom.


Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase" să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmînd ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?