Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

6 greșeli banale pe care orice șofer trebuie să le evite pe timp de iarnă

25 ian. 2022,, 03:00   Externe
2883 0

Condițiile meteo nefavorabile și apariția zăpezii sau a lapoviţei pot pune probleme șoferilor, mai ales în diminețile reci, cînd se grăbesc să plece la muncă.

Parbrizul sau portiera înghețată ne fac probleme, mai ales cînd temperaturile exterioare sînt sub 0 grade. Sfaturile specialiștilor vin în ajutorul tuturor șoferilor, însă trebuie urmate cu strictețe. Care sînt greșelile pe care le pot face șoferii și cum pot fi ele prevenite?

Nu trageți frînă de mîna noaptea!

Sorin Ene, vicecampion european la drift:

„Cînd ajungeți acasă seară, nu trageți frînă de mîna. Riscăm să se blocheze pînă dimineață cînd se anunță temperaturi scăzute”. Dacă totuși ați făcut-o, încercăm ușor să mișcăm mașina în față sau în spate fără a interveni cu fel și fel de lichide calde”.


Nu folosiți apă caldă pe mașină!

„Este contraindicat să turnam apă fiartă pe geamuri. Se creează acel șoc termic și riscăm să spargem parbrizul”, explică Sorin Ene, specialist auto.

Apa fierbinte poate sparge parbrizul și geamurile și poate altera vopseaua mașinii. Indicat este să folosiți un spray special pentru dezghețare, lichid de parbriz special pentru iarnă sau spirt. La fel de eficient este un amestec format dintr-un sfert alcool și trei sferturi apă, care se introduce într-un recipient cu pulverizator. Stropiți apoi parbrizul. În cîteva secunde, gheața se va topi și nu veți mai fi nevoit să o curățați cu racleta.

Un alt truc vă poate ajuta să scăpați de probleme în diminețile geroase. Pulverizați seara, pe parbrizul curat, spray pentru dezghețarea parbrizului. Chiar dacă se va depune gheața peste noapte, ea va putea fi curățată mai ușor dimineața. De asemenea, ridicați ștergătoarele peste noapte. Ele vor fi astfel protejate de gheață.

O soluție mai comodă, dar și mai costisitoare (între 300 și 400 de euro) este instalarea unui sistem de pornire a motorului prin telecomandă. Cu ajutorul acestuia poţi începe dezghețarea mașinii în timp ce ești în casă și fără să deschizi ușa autoturismului.

Aveți grijă de cauciucurile voastre!

„Dacă rămîneți blocați, să nu va treacă idei năstrușnice prin cap! Hai să dezumflăm roțile, hai să le mai umflăm. Nu, nu aș recomanda așa ceva!”, mai spune specialistul auto.

Cînd temperatura scade sub 7 grade Celsius trebuie să schimbi anvelopele. Compușii folosiți la elaborarea cauciucului trebuie să asigure elasticitate pe timp de iarnă. Ca să nu mai vorbim despre profilul anvelopei!

Verificați bateria mașinii!

Pentru că iarna temperaturile scad foarte mult, bateria poate fi în pericol. Înainte de sezonul rece, ar fi recomandat să efectuați o verificare a bateriei, dar și în timpul sezonului rece. Asta presupune și verificarea coroziunii la nivelul conectorilor.

Nu spălați mașina cînd temperatura este foarte scăzută!

Sorin Ene, vicecampion european la drift:

„Nu trebuie spălată maşina în aceste condiții meteo. Riscăm să o deschidem foarte greu sau să rupem clanțele ușilor”.

Cel mai bun sfat de la un specialist

Derapajul mașinii poate pune probleme șoferilor, de aceea specialiștii vin și cu următoarele sfaturi.

Sorin Ene, vicecampion european la drift:

„Viraj de stînga, accelerez, am dat drumul direcției. Volanul pleacă după care îl prinzi cînd ai simțit că mașina își reia traseul”.

Așadar, urmați aceste sfaturi ale specialiștilor și veți putea evita probleme care vă pot deteriora mașina sau vă pot pune viața în pericol!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?