X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Angela Merkel a discutat cu Volodimir Zelenski despre situația securității de la granița Ucrainei

25 noi. 2021,, 21:56   Politică
2730 0

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a discutat despre situația securității de la granița Ucrainei cu Rusia cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, asigurîndu-l de sprijinul ei pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvînt al lui Merkel.

Cei doi au discutat de asemenea despre situația de la granița dintre Belarus și țările UE, a mai notat purtătorul de cuvînt Steffen Seibert pe Twitter, adăugînd că orice tenativă de subminare a independenței Ucrainei „nu va rămîne fără consecințe”.

Forțele rusești au fost desfășurate în număr mare aproape de granița ucraineană în ultima perioadă. Mai devreme, Merkel fusese citată cu declarația că Uniunea Europeană trebuie să fie gata să aplice mai multe sancțiuni Rusiei dacă situația din estul Ucrainei sau de la granița polono-belarusă escaladează, transmite Noi.md cu referire la moldova.europalibera.

Vorbind la Berlin la o conferință de presă comună cu omologul ei polonez Mateusz Morawiecki, Merkel a mai spus că UE trebuie să fie unită în chestiuni ca „folosirea ca arme a migranților” de către Minsk sau aglomerarea de trupe rusești la granița cu Ucraina. „Orice viitoare agresiune împotriva suveranității Ucrainei va trebui să implice un preț ridicat”, a spus Merkel, adăugînd că detensionarea situației va fi întotdeauna opțiunea preferată. Atît Rusia, cît și Ucraina au ținut exerciții militare săptămîna aceasta, după săptămîni de tensiuni bilaterale, în vreme ce mii de migranți au rămas blocați la granița dintre Belarus și Polonia, în ceea ce UE consideră a fi o criză „regizată” de Minsk.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?