Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Transportatorii trebuie să înțeleagă că protestul va fi îndreptat împotriva cetățenilor - declarație

18 noi. 2021,, 14:42   Politică
3307 0

Deputatul PAS Petru Frunze și-a exprimat dezacordul față de dorința transportatorilor de a organiza un protest.

Acesta a menționat într-o postare pe rețelele de socializare, că toate acțiunile acestora merg împotriva cetățenilor, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

„Transportatorii trebuie să înțeleagă că protestul va fi îndreptat împotriva cetățenilor, doar cetățenii vor fi afectați, pentru că ei achită prețul pentru călătorie. La începutul anului 2020 a fost majorat tariful pentru transportul de călători, argumentul de atunci a fost că tariful s-a majorat pentru a fi îmbunătățite serviciile de transport. Calitatea servicilor o cunosc mai bine călătorii”, a menționat deputatul.

Totodată, acesta a scris despre faptul că se duc tratative pentru modificarea legislației, pentru a susține această ramură care a avut de suferit.

„În acest moment lucrăm împreună cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale la modificarea legislației pentru a crește calitatea serviciilor de transport de călători dar și pentru a susține această ramură importantă pentru economia națională. Indicatorul privind majorarea tarifului la transportul de călători va servi calitatea serviciilor oferite iar evaluarea acestui lucru o vor face cetățenii. Avem speranțe că cetățenii înțeleg că trecem prin multe provocări și doar împreună vom trece peste această perioadă dificilă”, a mai adăugat Petru Frunze.


Amintim că, astăzi, 18 noiembrie, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a notificat autoritățile despre intenția de a organiza un protest în fața clădirii Guvernului. Numărul preconizat al participanților este de 100 de șoferi de autobuze. Protestatarii cer tarife majorate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?