Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Voronin spune ”da”, iar PAS - ”ba” pentru audierea șefilor de la SIS și MAEIE

9 sep. 2021,, 14:04   Politică
2986 17

Opoziția parlamentară a solicitat audierea viceprim-ministrului Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, precum și a directorului Serviciului de Informații și Securitate, Alexandr Esaulenco, pe marginea semnării, de către R. Moldova, a „Declarației comune privind asigurările de călătorie în caz de evacuare din Afganistan”, publicată pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, la 29 august. Chestiunea nu a fost inclusă, însă, pe ordinea de zi a ședinței Legislativului, întrucît nu a acumulat numărul suficient de voturi.

„Cerem completarea ordinii de zi a ședinței de astăzi cu audierea viceprim-ministrului Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, precum și a domnului Esaulenco, director al Serviciului de Informații și Securitate, cu privire la declarația aceasta comună, publicată pe 29 august, prin care R. Moldova se obligă, în comun cu alte state, să primească refugiați din Afganistan. Ne interesează care documente au stat la baza semnării acestui document și cine personal a dat acordul din numele R. Moldova și a semnat fără asigurarea principiului transparenței. Cine sînt autorii acestui consimțămînt. Dacă Declarația se numește comună, clar lucru că a fost consultată”, a menționat deputatul BCS Vladimir Voronin.

Propunerea nu a întrunit, însă, numărul suficient de voturi pentru a fi inclusă pe ordinea de zi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?