Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

30 de ani de la constituirea Parlamentului Republicii Moldova

23 mai. 2021,, 15:30   Politică
3105 2

Astăzi se împlinesc 30 de ani de cînd republica unională RSSM se transformă în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova.

Cu acest prilej, Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a adresat un mesaj în care menționează că ziua de astăzi este un prilej de a accentua odată în plus rolul Parlamentului într-o republică parlamentară cum este țara noastră, fiind organul reprezentativ suprem și unica autoritate legislativă a statului.

”Prin urmare, Parlamentul este acel bastion care trebuie să apere legitimitatea în stat și drepturile cetățenilor”, a subliniat Zinaida Greceanîi.

Speakerul a remarcat că cea de-a 30-a aniversare a constituirii Parlamentului Republicii Moldova a coincis cu lansarea unui nou proces electoral.


”Acest lucru este simbolic, pentru că un scrutin parlamentar, inclusiv anticipat, este parte a proceselor democratice firești, proprii unui stat de drept, în pofida circumstanțelor în care a fost declanșat. Urmează să demonstrăm și de această dată corectitudine și onestitate, iar cetățenii să ne judece prin votul acordat”, a scris Zinaida Greceanîi.

Cu ocazia aniversării, la începutul săptămînii curente au fost lansate Zilele Parlamentului Republicii Moldova.

Astăzi, Legislativul și-a deschis ușile virtual pentru vizitatori. Pe rețelele de socializare sînt lansate tururi virtuale ghidate ale celor mai importante săli ale Parlamentului,

Tot astăzi, a fost dat startul concursului de eseuri pentru tinerii cu vîrsta cuprinsă între 16-18 ani, cu genericul ”Activitatea unui deputat în 101 de cuvinte”.

La parterul clădirii este vernisată o expoziție care cuprinde 30 de fotografii din istoria parlamentarismului, o parte fiind dedicată Parlamentului Independenței.

De asemenea, este organizată o expoziție în aer liber – în fața Parlamentului sînt expuse două mașini de epocă aflate în dotarea garajului Parlamentului.

Scuarul Parlamentului este decorat cu iluminat festiv, iar în fața clădirii sînt instalate două cifre gigantice – ”30”, care semnifică perioada de activitate a Legislativului.

Tot cu această ocazie, Președintele Parlamentului a semnat mai multe scrisori de mulțumire funcționarilor publici care activează în instituție din momentul constituirii Legislativului și desfășoară o muncă prodigioasă și ireproșabilă.

Prin intermediul Oficiilor teritoriale de informate ale Parlamentului sînt organizate evenimente de informare în diferite regiuni ale țării.

Pe 23 mai 1991, conform deciziei Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti de legislatura a XII-a, constituit în urma primelor alegeri democratice, republica unională RSSM se transformă în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?