Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Sandu: Există șanse ca actualul Legislativ să fie dizolvat după data de 23 martie

6 mar. 2021,, 09:15   Politică
10368 32

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu ia decizia finală privind alegerile anticipate, ci aceasta o vor face cetățenii, dacă se va ajunge pînă la acest proces.

Totodată, șeful statului consideră că, în baza hotărîrilor luate anterior de Curtea Constituțională, există șanse ca actualul Legislativ să fie dizolvat după data de 23 martie și să fie stabilite alegeri parlamentare anticipate.

Aceste și alte declarații au fost făcute în cadrul emisiunii „Dreptul la Replică” de la Știri.md.

”Există decizii precedente ale Curții Constituționale care spun că acest termen de 3 luni cu Guvern interimar e condiție suficientă pentru dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor.

E greu să spun dacă această Curte Constituțională va menține această regulă sau dacă va dori să schimbe interpretarea. Trebuie să vedem ce va spune.

Pînă acum, Curtea a mers pe aceleași reguli, nu a schimbat alte decizii ale Curților precedente, aici trebuie să așteptăm”, a declarat Maia Sandu.


Totodată, Maia Sandu a comentat și declarația liderului Platformei DA, Andrei Năstase, care a spus că anunțurile despre dizolvarea Parlamentului după 23 martie ar putea ar putea fi doar o manipulare.

„Opinii pot exista diferite. Repet, nimeni nu poate să știe care vor fi deciziile finale ale Curții (n.r. de a declanșa alegeri anticipate).

Sînt în discuții cu mulți specialiști și vorbim despre criza politică. Chiar dacă majoritatea deputaților nu vor dori anticipate, sondajele arată că cel puțin 70% din cetățeni vor anticipate.

Atunci ne rămîn metodele constituționale care spun, conflictul dintre două instituții Președinție și Parlament poate fi rezolvat sau prin referendum, sau prin anticipate.

Acestea sînt mijloacele constituționale pe care ni le oferă cadrul și într-un caz ori în altul ajungem la cetățeni. Aceasta este ideea de bază, pentru că toți cei care vin acum și aruncă tot felul de acuzații nu au dreptate, pentru că decizia pe care o promovez eu nu o să o iau eu, dar cetățenii. Nu-mi asum eu o decizie finală, eu doar vreau să creăm contextul pentru ca oamenii să poată să decidă”, a conchis Maia Sandu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?