Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Conducerea PSRM a avut o întrevedere cu șeful Delegației UE la Chișinău

25 mai. 2022,, 10:46   Politică
2886 0

Conducerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a avut o întrevedere cu Jānis Mažeiks, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău.

În cadrul discuțiilor Secretarul Executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, s-a referit perchezițiile și reținerea fostului șef al statului, Igor Dodon, atribuind acțiunile „actualei puteri” și menționînd că acestea „pot fi calificate drept intimidare și răfuială cu opoziția parlamentară, dar și încercare de a insufla frica în cetățenii Republicii Moldova pe fundalul problemelor acute de ordin socio-economic”, scrie Noi.md cu referire la replicamedia.md.

Vlad Batrîncea a precizat că susține opinia șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău și „că nimeni nu poate fi mai presus decît legea, însă este primordial de a nu favoriza vreo forță politică, în special cînd sînt investigate dosarele politice cu scopul de a sustrage atenția cetățenilor de la lucruri mai importante, inclusiv dosare de rezonanță care au adus prejudicii atît imaginii cît și bugetului țării”.

Totodată, Batrîncea a menționat despre faptul că actuala putere ignoră vădit și intenționat inițiativele legislative promovate de fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Prezentă la întrevedere, Zinaida Greceanîi s-a referit la „învinuirile neargumentate aduse ex-președintelui țării, Igor Dodon”.


Greceanîi a subliniat că „asistăm la un scenariu de destabilizare și dezbinare a societății, în locul consolidării acesteia și cooperării factorilor politici decidenți în scopul reanimării economiei naționale și menținerii păcii pe fonul situației instabile din regiune”.

Mai mult, vicepreședintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Corneliu Furculiță, a adăugat că intentarea acestui dosar, precum și a altor dosare împotriva membrilor Partidului Socialiștilor și a fostului Procuror General, Alexandr Stoianoglo, trebuie condamnate și stopate în mod urgent.

Furculiță a amintit despre cazuri de rezonanță, care au dus la fraude și pagube imense pentru Republica Moldova, se arată în comunicatul emis de PSRM.

În dimineața zilei de marți, 24 mai, ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS), ai Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii anticorupție, au descins cu percheziții la domiciliul, dar și în alte locații, a fostului președinte și ex-liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova Igor Dodon. Potrivit Procuraturii Generale, descinderile au loc în baza unor bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Percheziții la fostul președinte Igor Dodon: Ex-liderul PSRM este bănuit de trădare de patrie, corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului de către o organizație criminală și îmbogățire ilicită

În seara zilei de 24 mai, Procuratura Anticorupție (PA) a confirmat reținerea fostului președinte al Republicii Moldova Igor Dodon și a cumnatului acestuia, Petru Merineanu, pentru 72 de ore.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?