X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Citește discursul integral al Maiei Sandu de la ceremonia de înaugurare

24 dec. 2020,, 14:12   Politică
5122 0

Maia Sandu a ținut, joi, 24 decembrie, primul ei discurs în calitate de președintă a Republicii Moldova învestită oficial în funcție.

Președinta a ținut discursul în limba de stat, dar a transmis mesaje și în rusă, ucraineană, găgăuză și bulgară.

”Vin astăzi în fața voastră cu respect, responsabilitate și încredere pentru a porni împreună pe un drum nou. Victoria din aceste alegeri nu este a mea, este victoria voastră, dragi cetățeni, pentru că niciodată, într-o țară cu problemele Moldovei, un om ca mine nu ar fi ajuns președinte fără entuziasmul vostru. Implicarea voastră este decisivă pentru ca să transformăm Moldova cu adevărat. Dezvoltarea Moldovei trebuie să fie alegerea pe care o vom face în fiecare zi.

Am planuri mari pentru țara noastră, dar nu pot să le realizeze de una singură, eu am nevoie de ajutorul vostru. Dragi cetățeni, noi avem nevoie unul de altul pentru a face ordine și pentru a construi o țară bună pentru toți. Știu că așteptările sînt mari, iar provocările sînt și mai mari, trăim vremuri foarte grele. Ne-a prins pandemia cu un stat slab și distrus de atacurile interminabile ale grupărilor corupte. Un stat incapabil să-și îndeplinească datoriile de bază în fața cetățenilor. Un stat care nu poate asigura bolnavilor acces la servicii medicale, care i-a lăsat pe medici singuri în fața crizei, care nu a făcut nimic ca să salveze economia și locurile de muncă.

Și de parcă asta nu era de ajuns, sîntem supuși din nou unui atac violent din partea corupților. În aceste alegeri votul oamenilor a fost covîrșitor împotriva corupției și minciunii. A fost un vot pentru ordine și dreptate, pentru oamenii de aici, de acasă. Speriați de această unitate a oamenilor pentru lupta contra hoției, cei care au avut responsabilitatea de a conduce țara spre lumină, au încercat și încă mai încearcă să o scufunde și mai mult în întuneric, în corupție, în sărăcie, în haos. Sfidînd voința cetățenilor, politicieni care nu se pot despărți de fotolii, își promovează cu nerușinare interesele meschine și încearcă să compromită orice șansă a țării de a ieși din criză, încearcă să blocheze instituțiile și să transforme în haos total.


Ce fel de deputați sînt acei care în loc să aloce mai multe resurse pentru oamenii bolnavi, pentru medici, pentru nevoiași, pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru fermieri, ei taie orice șansă a țării de a obține ajutoare externe.

Ce fel de deputați sînt cei care se întrunesc la miez de noapte și împart scheme de corupție între ei și amnistiază hoți de bani mari? Ce fel de deputați sînt cei care încalcă normele legale fără nicio reținere: Ei nu sînt oameni de stat.

Avem nevoie de un stat bun, cu un președinte bun, cu un Parlament bun, cu un Guvern bun, pentru oameni.

Știu ce rol constituțional are președintele țării. Voi respecta Constituția și legile. Oamenii însă nu mai pot aștepta și cer să vadă schimbări în mod rapid. Un început bun nu se poate face pe fundația corupției parlamentare sau a ignorării oamenilor.

Politica nu mai poate fi protecție pentru oligarhi și cei care s-au obișnuit că pot cumpăra și vinde orice, inclusiv speranța și dreptatea. Programul ce l-am propus poate fi dus la îndeplinire cu un Guvern și o majoritate parlamentară care să înțeleagă sensul votului din noiembrie. Alegerile anticipate sînt singura cale pentru a curăța Parlamentul și a ieși din impas. Nu există altă soluție.

Dragi cetățeni, lupta noastră împotriva corupției nu va fi ușoară, dar vă spun cu toată responsabilitatea că noi o să cîștigăm această luptă. O să reușim să curățăm statul și clasa politică de corupți și profitori. O să construim un stat în care hoții stau la închisoare, nu la conducerea țării. Sunt conștientă că mnu va fi ușor. Sunt conștientă că lucrurile nu vor fi perfecte, însă pășesc cu încrede spre această cale a schimbării spre bine. Voi cere de la instituții să lucreze onest, în fiecare zi. Voi forța schimbarea acolo unde este nevoie, voi vorbi apăsat atunci cînd lucrurile nu vor fi bine. Voi cere răspunsuri și nu mă voi mulțumi cu răspunsuri goale, fără soluții pentru oameni. Vom avea nevoie de mai multă democrație și de mai muylt stat de drept,

Îmi propun să construiesc o țară cu adevărat liberă și pentru cei care lucrează la stat și pentru cei din sectorul privat, și cel asociativ, în așa fel încît opțiunile oamenilor să nu mai fie motive de persecuție. Voi susșține independența funcționarilor corecți. Voi fi garantul independenței primarilor și totodată, voi taxa foarte dur folosirea instituțiilor statului pe post de bîtă politică. Voi încuraja un altfel de a funcționa al statului- unul cinsstit și în slujba cetățenilor. Vreau un stat orientat către oameni și către viitor, care e prezent din centrul Chișinăului pînă în cel mai mic sat din R. Moldova.

Vreau educație de calitate pentru fiecare copil și oportunități pentru fiecare tînăr. vreau ca toți pensionarii să aibă o bărînețe asigurată. vreau să refacem încrederea oamenilor în țară.

Astăzi 1 din 3 moldoveni ne privesc de la mii de km distanță. Vreau ca într-o zi să putem spune cuvîntul „acasă” nu doar cu dor, ci cu seninătatea și bucuria de a ne afla acolo unde vrem să fim. Vreau ca copiii din Fălești, Taraclia și Ocnița poate deveni orice prin munc, bun-simț și cu ajutorul societății, că poate deven, chirurg, profesor, agricultor, că poate deveni Președinte. Asta înseamnă o țară dreaptă, cînd copiii ei pot visa și pot deveni ceea ce își propun. Vreau să facem o țară în care oamenii să-și dorească să trăiască. Aici e mairea mea îăncercare ca Președinte.

Voi fi președinte ones și integru, care nu a fost și nu va fi implicat niciodată în scheme de corupție. Voi fi un președinte corect care spune lucrurilor pe nume, care nu îi va menaja pe cei care încalcă drepturile cetățenilor și interesul țării. Voi fi un președinte care unește, care respectă toți cetățenii Republicii Moldova.

Voi fi un președinte modest care înțelege că funcția este o mare responsabilitate, nu o sursă de privilegii. Voi fi un președinte care prețuiește competența și care va promova și va susține oamenii în bază de merite. Voi respinge compromisurile care compromit, voi fi un președinte care va răspunde adevărului.

Voi fi președintele integrării europene, care va întoarce țara cu fața către partenerii externi, voi avea grijă ca Moldova să aibă o poziție clară și fermă pentru toți partenerii noștri și mă voi asigura că interesele noastre sînt înțelese și respectate. Voi promova o politică externă care să ajute politica internă, să construiască punți nu să ridice ziduri, să ne permită noi investiții și locuri de muncă, să deschidă uși pentru cetățenii noștri, pentru produsele noastre, să așeze țara noastră la masa de discuții alături de țări dezvoltate.

Nu am alt proiect mai important decît reușita Moldovei. Nu am altă grijă decît binele Moldovei. În zilele următoare vom porni lupta pentru transformarea Republicii Moldova și nu am nicio îndoială că vom reuși dacă vom fi așa cum știm noi să fim, „uniți” în primul rînd. Cel mai important lucru pe care l-am reușit noi este unitate și pe baza ei trebuie să mergem mai departe să muncim împreună și voi muncit pentru toți cetățenii”, a declarat Maia Sandu după învestirea în funcția de președinte.

Maia Sandu a ținut un discurs și în rusă, ucraineană, găgăuză și bulgară.

„Orice limbă maternă ați vorbi, orice etnie ați fi, vă promit că vă voi respecta pe toți. Sunt președintele vostru și puteți conta pe mine. Moldova este țara oamenilor bun, iar în țara oamenilor buni fiecare reușește. Acesta este crezul pentru care împreună vom munci în următorii patru ani. Acesta este angajamentul meu față de voi pe care-l iau cu inima deschisă și cu coloana dreaptă ”, a conchis Maia Sandu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?