X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Maia Sandu, acuzată de PSRM că intenționează să lichideze două treimi din raioane. Cum comentează Președinția

2 iun. 2021,, 17:06   Politică
3664 10

Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă despre intenției președintelui Maia Sandu și a partidelor de dreapta de a lichida două treimi din raioane și sate.

Potrivit deputațior PSRM, Sandu s-ar fi angajat în fața FMI și Băncii Mondiale să aplice acest plan după anticipatele din 11 iulie.

Maia Sandu a promis că această reformă, care presupune dispariția a două treimi din raioane și din sate, să fie făcută rapid după alegerile parlamentare anticipate, dacă PAS va avea majoritate în Legislativ singur ori cu alte partide de dreapta”, a spus deputatul Vladimir Mizdrenco.

Socialiștii au făcut apel către oponenții de dreapta să iasă în fața oamenilor și să le vorbească sincer despre reforma administrativ- teritorială pe care au pregătit-o la indicația creditorilor internaționali, în schimbul unor milioane de dolari.

”Îi îndemnăm să iasă public să dea detalii despre acest plan antisocial, antiuman, care a fost transmis unor forțe din Occident, cu promisiunea că va fi realizat cu pași rapizi în schimbul unor noi credite de la FMI și Banca Mondială, inclusiv care să acopere o parte din cheltuielile ce țin de schimbarea denumirilor oficiale ale localităților, schimbarea plăcuțelor pe instituțiile publice, inclusiv centrele regionale și primăriile comasate”, a menționat socialistul.


De cealaltă parte, reprezentanții Președinției resping acuzațiile, afirmînd că acestea sînt niște „sperietori” ale oponenților politici. Potrivit lor, în spatele proiectului de reformă administrativ-teritorială despre care vorbesc socialiștii ar sta de fapt Guvernul Chicu.

„Este un fals. Socialiștii inventează sperietori. De facto, cei care au făcut pe ascuns un proiect de reformă administrativ-teritorială este Guvernul Chicu”, a declarat pentru Noi.md purtătoare de cuvînt a Președinției, Sorina Ștefîrță.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?