Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Președintele Parlamentului a avut o întîlnire cu Ambasadorul Rusiei

20 noi. 2020,, 09:16   Politică
3945 5

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în țara noastră, domnul Oleg Vasnețov.

Interlocutorii au discutat subiecte de actualitate ale colaborării bilaterale dintre Republica Moldova și Federația Rusă, au reiterat existența unor raporturi foarte bune de parteneriat și coperare și au exprimat interesul pentru continuarea colaborării în diverse domenii, inclusiv cel parlamentar.

De asemenea, părțile au abordat evoluțiile politice din țara noastră, inclusiv situația din Parlament.

Zinaida Greceanîi a menționat caracterul constructiv al ședinței plenare de astăzi, cînd aproape toate proiectele de lege au fost aprobate fie în unanimitate, fie cu marea majoritate a voturilor deputaților.

De asemenea, Președintele Parlamentului s-a referit la prioritățile din activitatea legislativă în perioada imediat următoare.


Zinaida Greceanîi și Oleg Vasnețov au convenit să mențină dialogul productiv, necesar pentru buna interacțiune dintre țările noastre, în interesul cetățenilor ambelor state.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?