X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Publicitatea politică ar putea fi difuzată gratuit. Ce propun democrații

19 iul. 2018,, 11:40   Politică
2471 0

Instituțiile media, fondate de persoane juridice care au în calitate de cofondator un membru sau un partid politic sau organizații social-politice, ar putea să difuzeze publicitatea politică gratuit.

Cel puțin, asta prevede proiectul de lege cu privire la publicitate, înregistrat de democrați în Parlament. Regula nu va fi valabilă doar pe parcursul campaniei electorale. Inițiativa a trezit nedumeriri în cadrul unei comisii parlamentare.

Proiectul a fost discutat în cadrul comisiei securitate națională, apărare și ordine publică. Președintele comisiei, popular-europeanul Eugen Carpov, s-a arătat nedumerit de această prevedere. „Eu pot să vă dau un exemplu. În România aceeași lege spune că publicitatea politică este interzisă, cu excepția perioadelor electorale. Acolo nu se poate, dar de ce la noi așa trebuie să fie, nu știu”, a menționat Carpov.

A intervenit însă democratul Eugeniu Nichiforciuc, care a spus că, de fapt, „este vorba de informarea politică din afara campaniei electorale, de promovarea anumitor decizii politice, activități sau realizări”.

Într-un final, Eugen Carpov a ținut să menționeze această neclaritate în avizul comisiei, menționînd că „trebuie de văzut care este practica internațională și de respectat normele, ca să nu fim inovativi”.


Autorii proiectului de lege, care ar urma să reglementeze domeniul publicității, sînt democrații Andrian Candu, Vladimir Hotineanu și Corneliu Mihalache. Aceștia au dat o definiție publicității politice - „publicitatea, care are ca obiect unu sau mai mulți subiecți ai publicității politice sau activitatea acestora, unu sau mai multe proiecte (cauze, inițiative, idei etc.) politice și/sau unu sau mai multe simboluri (expresii, desene, imagini, voci etc.) utilizate de unu sau mai mulți subiecți ai publicității politice”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?