Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Parlamentul se întrunește mîine în ședință: Ce proiecte vor fi examinate

2 dec. 2021,, 17:07   Politică
2603 0

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare, care vor avea loc vineri, 3 decembrie, și luni, 6 decembrie.

Astfel, deputații urmează să examineze în lectura a doua mai multe inițiative, printre care proiectul de lege pentru modificarea Codului navigației maritime comerciale a Republicii Moldova și proiectul de lege cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi.

Pe ordinea de zi au mai fost incluse două proiecte pentru ratificarea unor amendamente la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție. De asemenea, va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei.

Deputații vor mai examina proiectul de lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova și va fi reexaminată Strategia privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2021 – 2024 și Planul de acțiuni pentru implementarea acesteia.

Totodată, ordinea de zi a fost completată cu proiecte propuse de Comisiile permanente ale Parlamentului. Astfel, deputații vor examina mai multe proiecte de hotărîre privind numirea în funcție a doi viceguvernatori ai Băncii Naționale a Moldove, a candidaților la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului și a directorului general al furnizorului public național de servicii media Compania ”Teleradio-Moldova”.


În cadrul ședinței de luni, 6 decembrie, deputații vor examina, în lectura a doua, proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022, bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 și proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2022.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?