Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Parlamentul se va convoca în prima ședință după o pauză de două luni

18 noi. 2020,, 15:18   Politică
3469 1

Ședința Parlamentului va avea loc pe 19 noiembrie, la ora 10:00. După cum a aflat NM, această decizie a fost luată de Biroul Permanent al legislativului acum cîteva minute.

Unele fracțiuni parlamentare au propus convocarea ședinței Parlamentului mai devreme, pînă la alegerile prezidențiale, însă propunerea acestora nu a fost susținută de majoritatea membrilor Biroului Permanent.

Anterior, vice-speakerul parlamentului, deputatul din partea partidului "Platforma Demnitate și Adevăr" (DA), Alexandru Slusari, a declarat că parlamentul nu s-a întrunit în ședințe "la indicația lui Igor Dodon, pentru a nu oferi deputaților tribună pentru discursuri".

Iar șeful fracțiunii PDM, Dumitru Diacov, a menționat că parlamentul a fost inactiv din cauza că "Guvernul nu a avut de rezolvat probleme urgente".

Amintim că Parlamentul nu s-a întrunit de mai bine de două luni: ultima ședință a avut loc pe 11 septembrie. Tot atunci deputații au adoptat ultima dată proiecte de lege. De atunci, ei s-au adunat doar la ședințele fracțiunilor sau comisiilor de profil.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?