X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Notara din Kroll 2, cuzată de Platon că ar fi falsificat mai multe acte din dosarul său

16 iun. 2020,, 17:33   Politică
6370 2

Notara Olga Bondarciuc, figurantă în Kroll 2, a fost acuzată de Veaceslav Platon, că ar fi falsificat mai multe acte din dosarul său, prin care a fost condamnat la închisoare.

Femeia ar fi fost foarte apropiată de Vladimir Plahotniuc și ar fi participat la rețeaua de trafic de persoane gestionată de acesta, a mai spus omul de afaceri la emisiunea „Politica cu Natalia Morari”, la canalul de televiziune TV8.

Veaceslav Platon a comentat acuzațiile notarei din Kroll II, Olga Bondarciuc, care s-a plîns acum două săptămîni de faptul că ar fi fost amenințată de oamenii apropiați ai acestuia.

Platon, care a stat 4 ani după gratii într-un dosar intentat pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, susține că notara ar fi falsificat mai multe documente din dosarul său. „Expertiza a demonstrat că actele erau falsificate, cu data anterioară. sînt registre.”

Veaceslav Platon a menționat că aceasta era „notarul personal” al lui Vladimir Plahotniuc. „A pus ștampila pe toate actele pe care i le aducea Plahotniuc. Ea cînd a vorbit de „un oarecare Nicolai Curtoglo”, care ar fi amenințat-o... Acesta este fostul său soț. Ce înseamnă „un oarecare Nicolai Curtoglo”? Ei au locuit împreună timp de 10 ani. A mințit și nici nu a roșit”, a declarat businessmanul.


„Acest om se trezea și noaptea pentru a apostila procurile din partea unor părinți, care le permiteau fetelor tinere, de pînă la 16 ani, să plece peste hotare” spune Platon, fără să precizeze cîte asemenea cazuri au fost, însă sugerînd că este vorba de „multe fete”.

„Este vorba de trafic de minore, corupere sexuală a minorelor. Olga Bondarciuc a falsificat acești procuri. Ea singură mi-a povestit aceste lucruri”, susține Platon, care a precizat că notara înțelegea perfect care este scopul „scoaterii” în afara țării a minorelor. „Era clar că acesta nu vor face balet.”

Solicitată de UNIMEDIA, Olga Bondarciuc nu a răspuns la mesaje, iar la oficiul notarial, o persoană ne-a comunicat că aceasta se află în concediu medical.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?