X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Năstase, despre hotărîrea PAS de a merge singur în alegeri

2 iun. 2021,, 08:15   Politică
9276 2

Liderul Platformei DA Andrei Năstase spune că formațiunea sa a avut posibilitatea să depună dosarul pentru înregistrarea în cursa electorală din prima zi, însă a așteptat, pînă în ultimul moment, „coagularea forțelor de dreapta”.

Năstase spune că și-ar fi dorit un bloc electoral cu PAS, după modelul blocului ACUM, deși recunoaște că formațiunile au agende electorale diferite, transmite Noi.md cu referire la ipn.md.

„Întotdeauna am militat pentru unitatea forțelor proeuropene. Acum nu avem această unitate pentru că a existat decizia altor formațiuni de a merge în alegeri separat. Pe fondul alegerile prezidențiale, cei de la PAS cred că se descurcă și fără noi. Chiar dacă sîntem parte a aceleiași familii europene, sîntem diferiți de PAS, noi milităm pentru păstrarea valorilor tradiționale, pentru mai multă protecție socială medicilor, profesorilor, agricultorilor. Ei au o agendă puțin mai diferită față de noi”, a spus Andrei Năstase în cadrul unei emisiuni de la TVC 21.

Andrei Năstase se arată convins că formațiunea sa se va regăsi în viitorul Parlament, întrucît, spune Năstase, vine în fața oamenilor cu o echipă profesionistă și integră.

„Le sugerăm oamenilor să voteze în funcție de integritatea echipei pe care o prezintă fiecare formațiune și în funcție de rezultatele livrate. Echipa Platformei DA din Parlament a demonstrat profesionalism, implicare și rezultate concrete pe diferite domenii. Noi nu avem banii celor din echipele lui Șor, Usatîii, Dodon pentru a ne face campanie plătită la televizor sau pe internet, iar ei investesc milioane în mediatizare și în reclamă pe internet”, a mai spus Andrei Năstase.


Comisia Electorală Centrală a înregistrat deja 9 concurenți electorali pentru participarea la alegerile parlamentare anticipate, iar alte 5 dosare sînt în proces de examinare. Potrivit ordinii depunerii dosarelor la CEC, Platforma DA va fi a 9-a pe buletinul de vot.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?